Industria modei: combinezoane pentru cei din linia întâi
Pandemia de coronavirus a pus lacătul pe cele mai multe firme din majoritatea domeniilor de activitate. Însă unii administratori au căutat soluții pentru a rămâne pe piață. Raluca este o tânără întreprinzătoare care deține un atelier de creație vestimentară. Înainte de a începe pandemia, confecționa haine de damă. Acum, împreună cu cele 4 croitorese a luat decizia de a se implica în mod direct în lupta împotriva coronavirusului. Au început să producă combinezoane de protecție.
Raluca Trif este o tânără designer din Constanța. Desenează creații vestimentare de câțiva ani buni. De mică a fost pasionată de modă și artă. Până acum a lansat zeci de colecții pentru doamne și domnișoare. Când a început pandemia de coronavirus și s-a luat decizia ca toate întreprinderile să fie închise, Raluca a fost și ea nevoită să anuleze toate comenzile. Împreună cu cele 4 croitorese din atelier, Raluca a încercat să caute soluții pentru a rămâne pe piață, dar și pentru a ajuta sistemul medical. Așa că a decis să realizeze combinizoane de protecție. Aproximativ 150 de combizinoane sunt realizate în fiecare zi. Sunt realizate din TNT, se pot steriliza și sunt rezistente la spălare. Pentru croirea lor există un întreg proces. Nimeni nu stă, toată lumea muncește. În toată agitația și panica pe care o simțim toți în aceste zile, croitoresele au ales să vină în ajutorul lor, al medicilor ce ne sunt eroi în această perioadă. De asemenea, dacă știți un cadru medical care are nevoie de acest echipament și vreți să susțineți și afacerile locale, puteți achiziționa un combinizon pe care ulterior să-l donați. Raluca ajută la dotarea sistemului medical cu echipamente de protecție împreună cu Asociația „Dăruiește Aripi” cu care are o strânsă colaborare în această perioadă.