CONSTANȚA. Gheretă distrusă de un grup de adolescenți, pentru vizualizări pe TikTok: o fată îi îndeamnă să filmeze isprava!

Tineri şi... teribilişti. Aşa ar putea fi caracterizaţi câţiva adolescenţi din Constanţa care au găsit ca mijloc de distracţie distrugerea unei gherete dintr-un parc din Faleză Nord. Imaginile în care grupul de adolescenţi se amuză copios, mândri nevoie mare de ce au făcut, au ajuns virale pe reţelele de socializare după ce au fost preluate şi de cei de la „Stopbullyro”, pagină creată pentru a scoate în evidenţă astfel de fapte antisociale.
Conform internauților, scenele din clipul video se petreceau acum câteva seri în parcul din zona Faleză Nord, a municipiului Constanța. Potrivit postării de pe Instagram, adolescenții au făcut acest gest de vandalism pentru a deveni virali pe TikTok.
Gestul lor este inacceptabil, în contextul în care, în Constanța, parcurile sunt oricum puține și nu prea moderne. Astfel, în loc să aprecieze și să aibă grijă de aceste spații, adolescenții le vandalizează pentru amuzament. Un alt lucru demn de menționat este că, în rândul acestor adolescenți se afla și o fată care, în loc să-i oprească, râdea și îndemna pe cineva să filmeze isprava.
Prin intermediul postări,i s-a cerut ajutorul Poliției și a tuturor celor ce dețin informații despre acești tineri. „Poliția Română în urma aparițiilor acestor imagini în spațiul public a deschis o anchetă pentru săvârșirea faptelor de distrugere”, anunță cei care administrează pagina.
Părerile au fost împărțite. Au existat atât persoane ce consideră că gestul acestora este amuzant și lipsit de vină („Ce caterinca, mi-au dat idei pentru weekendul ăsta”, spune un băiat), cât și persoane care condamnă gestul acestora.
„România e o țară frumoasă, păcat că e locuită...”, scrie un adolescent
„Mă nu știu, dacă era omu ăla acolo sau poate ca el chiar era înăuntru, se lovea cu capu de ceva și murea, poate sa îmi zică oricine orice da nu e ok, absolut deloc ca am văzut prin comentarii unii cu tupeu, ești totuși om nu animal și nici un animal nu face așa, nu cred ca e nevoie de dresaj să conștientizezi niște lucruri, ai cap și coloana vertebrala, și la ce mai faci asemenea lucruri dacă le postezi pe tik tok dau alte platforme, nu-i ok absolut deloc și devine deranjant, mama nu m-a ținut cu paru cu educația, mi-am ales singură educația și nu înseamnă că sunt de la mănăstire, dar pur și simplu sunt acțiuni pe care nu poți sa le faci pentru că poți omorî un om”, scrie o adolescentă.
După această ispravă, doi dintre acești adolescenți, cu țigări în gură, au vandalizat și gardul unor vecini, conform Stopbullyro. Aceștia s-au filmat în timp de dădeau cu picioarele și trăgeau cu mâinile scândurile unui gard, până când au reușit să le rupă.
Cazurile de adolescenți care distrug bunuri publice s-au înmulţit în ultima perioadă, mai ales după ce fenomenul TikTok a devenit viral şi la noi în ţară. Totodată, Fenomenul bully, popular în Statele Unite ale Americii, a luat amploare în ultima perioadă și în România. Din ce în ce mai mulți copii sau adolescenți recurg la astfel de gesturi pentru a-și dovedi „supremația” și „șmecheria” în rândul prietenilor lor.
În acest sens, reamintim că în urmă cu o lună, o copilă de 13 ani a fost bătută și umilită într-un mall din Constanța de o fată de aceeași vârstă -- CONSTANŢA. Mesajul emoţionant al copilei de 13 ani, bătută în mall de o fată de aceeaşi vârstă: „Am fost umilită în faţa tuturor... fiţi puternici!”
De asemenea, gesturi de vandalism au fost înregistrate și asupra trotinetelor electrice din oraș, unii adolescenți aruncându-le în lacul Tăbăcăriei. Dobrogea TV a prezentat această situație în urmă cu câteva săptămâni -- Constănțeni certaţi cu bunul simţ: trotinete electrice, lăsate la întâmplare
Sursă video: Instagram Stopbullyro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

