Parcare pe bani, deși regulamentul e anulat
Regulamentul parcărilor din Constanța a fost anulat definitv de către instanță. Cu toate acestea serviciul este încă funcțional, iar șoferii care nu știu despre decizia judecătorilor plătesc în continuare parcarea de teama amenzilor.
Regulamentul parcărilor a fost anulat definitiv de către instanță în luna martie. Judecătorii au decis că regulamentul impus de municipalitate este discriminatoriu. Însă primăria nu a oprit serviciul de taxare a locului de parcare prin sms. Așa se face că oamenii care nu știu despre decizia judecătorilor, plătesc în continuare pentru locurile de parcare. Am încercat să obținem un punct de vedere de la Primăria Constanța, însă municipalitatea spune că respectivul serviciu prin care se încasează încă parcarea este în vigoare deoarece nu au primit nicio înștiințare de la instanță. Primăria Constanța a instituit în iunie 2018 un regulament prin care șoferii trebuiau să plătească o taxă prin SMS ori transfer bancar dacă își lăsau mașina parcată în diferite locuri ale orașului și în stațiunea Mamaia. Decizia a fost contestată de mulți șoferi, iar la începutul anului trecut Asociația Constanța Altfel a atacat în instanță hotărârea de consiliu local. Șase luni mai târziu, Tribunalul Constanța a dat câștig de cauză asociației. Chiar dacă municipalitatea a făcut apel, judecătorii l-au respins anul acesta.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Activități preventive pentru sărbători în siguranță
.jpg)
Autoritățile constănțene colaborează pentru introducerea Trenului Metropolitan
_1024x768.jpg)
CONSTANȚA. Sprijin pentru persoanele vulnerabile
Aditivii „îndulcesc” cozonacul: peste 20 de sortimente cu rețete îndoielnice în magazinele mari
Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale
Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

