Regulă sau tocmeală?
Plictiseala de a sta în casă în această perioadă iși spune cuvântul, iar populația pare că a uitat să respecte regulile impuse prin ordonanțele militare. Astfel, merg cu toată familia la cumpărături, își lasă copii în carucioare și toți membrii ies să se relaxeze, printre standurile cu produse. Mai mult, parcările s-au aglomerat nepermis de mult.
Supermarketurile sunt pline de oameni, în ciuda avertizărilor autorităților și a ordonanțelor militare. Cu mic, cu mare, au început să populeze magazinele pentru produse alimentare. Mai mult, oamenii nu mai respectă distanțarea socială din interiorul acestora și au început să fie cozi mari la case. Străzile și bulevardele s-au aglomerat cu mașini, numărul accidentelor a crescut, dat fiind faptul că semafoarele nu mai funcționează. Măsura era bună, de a rămâne pe galben intermitent, doar în cazul în care se reducea circulația, doar că de aproape o săptămână, numărul mașinilor de pe șosele a început să fie foarte mare. La polul opus, într-o farmacie din Constanța, angajatele au găsit în această perioadă o metodă ingenioasă de a se proteja de noul coronavirus. Au prins o folie de plastic mai groasă de la nivelul mobilierului și până la tavan, decupată puțin doar în dreptul clienților, pentru a putea lua banii și a da medicamentele. Se pare că nu pentru toți deținătorii de farmacii sănătatea populației este importantă. Un lanț de farmacii, care are 13 puncte de vânzare a preferat să vândă peste 360 litri de substanță dezinfectantă, pentru care existau suspiciuni de producere fără autorizare. În urma descinderilor polițiștilor, cinci persoane au fost audiate.