dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "încălzire"

Avem toalete publice însă majoritatea fie nu funcționează, fie sunt închise ori sunt în paragină. Așa că singurele locuri pe care le au la dispoziție constănțenii, dar și turiștii care au nevoie la baie și se află în Piața Ovidiu rămân restaurantele și terasele din zonă. Și asta pentru că, singura toaletă din centrul istoric are lacătul pe ușă, pentru că a venit frigul și nu are nicio sursă de încălzire, susțin reprezentanții Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat. RAEDPP dă însă garanții că va fi redeschisă în cel mai scurt timp. O situație incredibilă este și în Piața Pescăruș. Aici, există o toaletă, însă acces au doar comercianții.

Locuitorii din Năvodari, orașul rămas fără sistem de termoficare, depun cereri pentru un ajutor financiar din partea primăriei. Până acum au fost depuse peste 200 și au fost soluționate mai mult de jumătate, iar valoarea ajutorului este de 4.000 de lei. Prea puțin, spun unii năvodăreni care s-au văzut nevoiți să își găsească o sursă de încălzire pe timpul iernii. De cealaltă parte, administrația publică locală spune că nu mai era sustenabil să mențină funcțional un sistem de termoficare neperformant.

Prezentul deja trebuie să înceapă folosirea unei energii inepuizabile, deci o resursă regenerabilă. Astfel devine important ca orice instalație de încălzire să poată fi conectată în prezent sau viitor la resurse regenerabile (panouri fotovoltaice, eoliene etc.).

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233