Rezultate pentru eticheta "vouchere"
Propunerea ministrului Educației de a acorda vouchere pentru meditații acolo unde este cazul, criticată de elevi și părinți

Voucherele pentru meditații sunt confirmarea unui sistem de învățământ cu probleme. O spun reprezentanții Asociației Elevilor, indignați de propunerea Ministrului Educației. Nici părinții nu sunt prea încântați de idee. Ei cred că elevii ar trebui să asimileze materia din clasă, fără alte costuri suplimentare.
Proteste în lanț: Capitala a fost luată la pas de polițiști din întreaga țară, inclusiv din Constanța

Polițiștii constănțeni li s-au alăturat colegilor din țară și au protestat astăzi în fața Guvernului României. Sindicaliștii cer predictibilitate în sistemul de salarizare și anularea Ordonanței de Urgență prin care au fost înghețate veniturile și s-a renunțat la voucherele de vacanță. De la Guvern, polițiștii au plecat spre Parlament. În total, 15 instituții publice au fost pichetate de oamenii legii.
Zeci de patroni și angajați din domeniul HoReCa au protestat față de măsurile luate până acum pentru industrie: „Vrem să muncim”

Un an de restricții, zero despăgubiri. Este una dintre plângerile operatorilor economici din industria ospitalității. Proprietarii de hoteluri, restaurante, cafenele și saloane de evenimente au protestat marți în stațiunea Mamaia. Pierderile acestora se ridică la două miliarde de euro și spun că până acum nu au ajuns la nicio înțelegere cu actuala guvernare. Și eliminarea tichetelor de vacanță a însemnat o lovitură grea pentru acest sector, care pare să nu se mai redreseze după un an de restricții.
Pus la pământ de pandemie, turismul românesc mai primește o lovitură: nu se vor mai acorda vouchere de vacanță în 2021. Asta a anunțat președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban. Vor putea fi cheltuite tichetele din anii trecuți. Agenții de turism sunt cu moralul la pământ, iar hotelierii spun că mare parte din turiști foloseau această facilitate.