Rezultate pentru eticheta "voluntari"
Raluca, printre cei 30 de tineri care se alătură echipajelor ISU Constanța: „Am ales să fiu salvator din pasiune. Îmi doream încă de mică”
Începând de duminică, 20 martie, 30 de tineri se alătură voluntarilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța pentru a intra în programul național derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență încă din anul 2016, „Salvatori din Pasiune”. Aceștia au finalizat cursul introductiv general de inițiere, fapt atestat prin înmânarea adeverințelor de absolvire de către ofițerii din comanda inspectoratului, împreună cu prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, în calitatea sa de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Pavilionul Expozițional, principalul loc de aprovizionare pentru refugiați. Voluntarii fac apel la constănțeni: „E nevoie de alimente, de orice fel”
Este nevoie de mâncare, nu de haine. Vremea începe să se încălzească iar gecile și puloverele groase nu mai reprezintă acum o prioritate. Constănțenii care vor să ofere o mână de ajutor pot aduce la Pavilionul Expozițional de la alimente neperisabile, până la mezeluri sau fructe proaspete care vor fi depozitate în frigidere. Cele mai căutate produse sunt carnea și dulciurile pentru cei mici.
Lacrimi și durere la vama Isaccea. Familii despărțite, bărbați rămași în urmă și o viață înghesuită într-un geamantan: „Este foarte greu pentru noi”
Odată ajunși în vama Isaccea, ucrainenii respiră ușurați. Au reușit să scape cu bine din calea bombelor. Însă, în urmă au lăsat totul, rude, prieteni, soțul, tatăl și casa. Acum se simt în sfârșit în siguranță. Cu toții au trecut prin clipe de groază și povestesc cu lacrimi în ochi ceea ce se întâmplă la ei în Ucraina. Sunt oameni devastați de un război neînțeles, iar acum viața lor se află într-un singur geamantan.
Tinerii basarabeni din Constanța nu au rămas indiferenți față de suferința ucrainienilor. Au mers la Isaccea și au devenit voluntari
Sute de mii de refugiați din Ucraina au trecut, începând de joi, frontiera spre ţări vecine pentru a fugi din calea războiului. Voluntarii basarabeni din Constanța au mers la vama Isaccea pentru a le oferi ucrainenilor un mic sprijin. S-au mobilizat, i-au transportat și le-au găsit cazări celor care au sosit în țara noastră. Zile și nopți au fost alături de ei și i-au ajutat inclusiv pe vameși cu traducerea din limba rusă în română sau engleză. Familiile, rămase acum fără locuință, se agață de orice fir de speranță iar pentru mulți, România a devenit o a doua casă.
A fugit din calea războiului și a rămas voluntar la graniță. Vladimir vrea să-i ajute pe ucrainienii care ajung în România
A fugit din Ucraina pentru a se feri de război și pentru a-și salva viața iar acum este voluntar și îi ajută pe alți conaționali. Este vorba de Vladimir care se afla în Kiev la un simpozion când au fost atacați de ruși. A ajuns în România sâmbătă și nu a rămas la Brăila, locul unde acesta s-a stabilit în urmă cu câțiva ani. A preferat să rămână la graniță pentru a-i ajuta pe ucrainenii care vin la noi în țară. Vladimir este acum translator voluntar la vama Isaccea pentru că știe atât română cât și rusă.
Mobilizare de forțe la Isaccea. Zeci de români voluntari îi așteaptă pe refugiați cu sandvișuri, mâncare gătită și ceaiuri calde
Zeci de români voluntari îi așteaptă pe mal cu sandvișuri, mâncare gătită și ceaiuri calde. Copiii primesc dulciuri, iar autoritățile de la frontieră le fac actele celor care au fugit din calea rușilor fără să mai treacă pe acasă. Este o mobilizare extraordinară care umple de admirație o lume întreagă și îi impresionează până la lacrimi pe ucrainenii aflați în suferință.