dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "vacanţe"

Prin voucherele de vacanță, turismul românesc a primit în ultimii cinci ani aproape două miliarde de euro de la statul român. Este o subvenţie indirectă, care a asigurat mai mult de 10% dintre locurile de cazare, turiştii bugetari fiind constrânşi să rămână în ţară ca să beneficieze de vouchere. Pentru unele locații banii au fost o gură de oxigen cu care au reușit să supraviețuiască.

Multe propuneri, zero soluții. Copiii vor avea voie să se joace în curtea școlii în weekend și în vacanțe, însă directorii școlilor se tem că aceștia s-ar putea accidenta sau se pot produce și alte evenimente nefericite. De aceeași părere sunt și părinții care spun că paza ar trebui asigurată în permanență. Întrebați de directorii unităților de învățământ despre ce soluții există, inițiatorii proiectului au ridicat din umeri.

Litoralul românesc rămâne destinaţia preferată a românilor chiar și în extrasezon. Pentru minivacanța care urmează hotelierii au pregătit pachete atractive. În unitățile de cazare, care sunt deschide în acest moment, gradul de ocupare este de aproape 80%. Mai mult, la unele agenții de turism telefoanele sună încă de la primele ore ale dimineții pentru rezervare. Cele mai căutate hoteluri sunt cele care oferă servicii de mâncare, spa sau masaj. Tarifele pornesc de la 180 de lei pe noapte.

Românii au început să prindă tot mai mult gustul rezervărilor pe sistemul early booking. O dovedesc ultimele statistici care arată că numărul de rezervări în stațiunea Mamaia, de exemplu, pentru sezonul estival 2023, este mai mare față de anii trecuți. Comparativ cu anul 2022, creșterea este de 55%, iar față de 2021, de 22%. Un sejur rezervat în această perioadă este și cu 50% mai ieftin.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233