Rezultate pentru eticheta "ucrainieni"
Pavilionul Expozițional din Constanța, transformat într-un adevărat hub umanitar pentru a-i ajuta pe ucrainieni: ce produse sunt necesare în acest moment
Haine, alimente neperisabile, produse de igienă sau medicamente. Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care au fost donate pentru familiile de refugiați din Ucraina la Pavilionul Expozițional din Constanța. Sute de oameni s-au mobilizat pentru a le colecta, sorta și transporta apoi către cei care au nevoie. Este vorba inclusiv de studenți și elevi. De asemenea, și voluntarii de la Crucea Roșie au dat o mână de ajutor. Pavilionul a devenit principalul centru de colectare a donațiilor.
Un altfel de ajutor pentru ucrainieni. Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge pentru cei răniți în război
Constănțenii au arătat empatie față de durerea poporului ucrainean. Unii au mers la graniță sau au donat bunuri, alții și-au deschis ușa casei pentru a-i găzdui sau s-au oferit să-i transporte până la destinație. Cei de la Centrul de Transfuzie Sanguină subliniază faptul că mai este o metodă prin care oamenii pot fi eroi, ajutându-i. Printre refugiați sunt, bineînțeles, și persoane rănite. În acest scop, e nevoie de un stoc mărit de sânge. Campania „Sânge pentru Ucraina” îi îndeamnă pe toţi cei care pot şi doresc să doneze sânge.
Tinerii basarabeni din Constanța nu au rămas indiferenți față de suferința ucrainienilor. Au mers la Isaccea și au devenit voluntari
Sute de mii de refugiați din Ucraina au trecut, începând de joi, frontiera spre ţări vecine pentru a fugi din calea războiului. Voluntarii basarabeni din Constanța au mers la vama Isaccea pentru a le oferi ucrainenilor un mic sprijin. S-au mobilizat, i-au transportat și le-au găsit cazări celor care au sosit în țara noastră. Zile și nopți au fost alături de ei și i-au ajutat inclusiv pe vameși cu traducerea din limba rusă în română sau engleză. Familiile, rămase acum fără locuință, se agață de orice fir de speranță iar pentru mulți, România a devenit o a doua casă.
Și bisericile din Constanța și-au deschis porțile pentru cetățenii ucrainieni, dar și pentru constănțenii care vin în sprijinul celor afectați de război. La Arhiepiscopia Tomisului, oamenii pot dona de la haine și mâncare și până la bani. Mai mult, lăcașul de cult dispune și de 150 de locuri unde pot fi cazați refugiații. Ucrainenii care au fugit din calea războiului sunt ajutați și de membrii Biserica Vertical Mamaia Nord. Aceștia le-au oferit acestora transport, cazare și mâncare. Mai mult, și aceștia au început să strângă fonduri pentru cei care au nevoie.