Rezultate pentru eticheta "tv"
Au crescut prețurile șezlongurilor. Echipa Dobrogea TV a luat la pas plajele din stațiunea Mamaia și vă prezintă tarifele de închiriere
Luna iulie a venit cu creșteri de prețuri la majoritatea serviciilor și produselor de pe litoral. Excepție de la această regulă nu au făcut nici șezlongurile. Astfel, turiștii, dar și constănțenii care vor să-și petreacă ziua pe plajă vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar. În stațiunea Mamaia, tarifele pornesc de la 40 de lei și pot ajunge chiar și la 100 de lei pe zi, în funcție de zona aleasă. În schimb, în sudul litoralului, tarifele sunt ceva mai mici, existând inclusiv situații în care șezlongul este oferit gratuit de către hotel.
Care este cel mai scurt drum de la ieșirea de pe autostradă până în stațiunea Mamaia? Echipa Dobrogea TV vă prezintă cea mai bună variantă
Care este cel mai scurt drum până în stațiunea Mamaia din momentul în care coborâm de pe Autostrada Soarelui? Este o întrebare căreia trebuie să îi găsească răspuns miile de turiști care vor veni cu mașina la sfârșitul acestei săptămâni. Colegii noștri Elenis Halep și Mitică Raftu au cronometrat cât timp îi ia unui șofer să ajungă de pe cele două autostrăzi până la intrare în stațiunea Mamaia, în condiții de trafic normal. Haideți să vedem care este cea mai bună variantă.
Gropi, lucrări și ambuteiaje - Cum își primește Mamaia turiștii? Echipa Dobrogea TV a luat stațiunea la pas, cu doar câteva zile înainte de începerea sezonului estival
Șantierele deschise în toată Constanța își pun amprenta și pe stațiunea Mamaia. Mai sunt câteva zile până la deschiderea oficială a sezonului estival și până la cunoscuta minivacanță de 1 mai și fosta perlă a litoralului își arată părțile mai puțin frumoase. Vedeți prin ochii colegilor noștri Elenis Halep Și Mitică Raftu atât părțile bune ale stațiunii, cât și cele mai puțin bune.
Ouăle de Paște, vopsite în Joia Mare. O jurnalistă Dobrogea TV ne arată câteva tehnici inedite de a le colora: „Anul acesta a mai apărut o nouă modă”
În Joia Mare gospodinele vopsesc ouăle de Paște. Culoarea roşie rămâne în trend și anul acesta deoarece reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea oamenilor. Colega noastră, Andreea Hahui, ne-a primit astăzi în bucătăria ei și ne-a arătat cum se pregătește pentru ziua de Paște, dar și câteva tehnici inedite de a colora altfel ouăle.
Carnea de miel sau ied și ouăle, nelipsite de pe masa de Paște: recomandări ale inspectorilor sanitari pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare
Cea mai importantă sărbătoare a creștin ortodocșilor este despre lumină, pace, familie dar și despre bucatele pe care le punem pe masa de Paște. Fie că vorbim despre friptură de miel, drob, ouă roșii sau cozonac, toate acestea ne fac sărbătorile mai…delicioase dar în același timp pot să ne afecteze sănătatea. Prin Campania „Paște sănătos”, Dobrogea TV vă arată care sunt cele mai bune metode de a mânca fără să faceți excese, de unde puteți cumpăra carne de miel proaspătă și ieftină dar și rețete pentru un cozonac delicios. Astăzi, veți afla de la inspectorii sanitari de unde și cum vă alegeți alimentele astfel încât să nu ajungeți la spital.
Preț "surpriză" la miel. De teamă că nu vor reuși să-și vândă marfa, fermierii au decis să nu mărească preţul la carne: ''Majoritatea caută pulpe sau jumătăți. E mai ieftin''
Cea mai importantă sărbătoare a creștin ortodocșilor este despre lumină, pace, familie dar și despre bucatele pe care le punem pe masa de Paște. Fie că vorbim despre friptură de miel, drob, ouă roșii sau cozonac, toate acestea ne fac sărbătorile mai…delicioase dar în același timp pot să ne afecteze sănătatea. Prin Campania “paște sănătos”, Dobrogea TV vă arată care sunt cele mai bune metode de a mânca fără să facți excese, de unde puteți cumpăra carne de miel proaspătă și ieftină dar și rețete pentru un cozonac delicios. Astăzi, Elenis Halep și Mitică Raftu au fost prin piețele constănțene și vă arată unde găsiți cel mai bun raport calitate preț la carnea de miel.