Rezultate pentru eticheta "turist"
Delfinii ucraineni nu mai susțin spectacole. Turiştii sunt dezamăgiţi: ''Este o diferență sesizabilă pentru un om de rând care vine să vadă un spectacol''

Kiki, Maya, Marusia și Veterok nu vor mai susține spectacole. Contractul dintre cele două părți a încetat. Ucrainenii au primit o notificare pentru relocarea mamiferelor. Cei patru delfini au ajuns la Constanța anul trecut în mai, în baza unui contract de salvare. Documentul a fost modificat între timp într-un contract de colaborare care face acum obiectul unei anchete.
Aglomerație pe litoral, în ultimul weekend de vară. Unele hoteluri din Mamaia sunt ocupate în proporție de 100%

Aglomerație pe litoral, în ultimul weekend de vară. Deși luna august este pe final, la mare au fost înregistrate temperaturi de foc și nopți tropicale. Codul galben de caniculă s-a simțit de parcă ne-ar fi trimis înapoi în luna lui cuptor, spre marea bucurie a celor care și-au rezervat concediul pe finalul verii. Și în luna septembrie, hotelierii se așteaptă la cât mai mulți turiști, atrași de promoțiile programului „Litoralul pentru toți”.
Caniculă pe litoral. Unii turiști au renunțat la factorii de protecție și au luat cu asalt plajele, chiar și la orele amiezii - recomandările medicilor

Deși sezonul estival se apropie de final, este cod galben de caniculă pe litoral. Medicii trag în continuare semnale de alarmă și ne sfătuiesc să ne ferim de insolație, epuizare termică și mai ales ce să evităm ca să nu plecăm de pe plajă, direct la Camera de Gardă. Astăzi, unii turiști au renunțat la factorii de protecție, pentru un bronz perfect pe final de sezon. Aflați în materialul următor care sunt riscurile la care se expun.
Vacanțele pe litoral, între lux și modestie. În timp ce unii turiști aleg să mănânce la restaurante, alții preferă autoservirile sau gustările de pe plajă - cât costă meniul zilei, în stațiunea Mamaia

Finalul sezonului estival se apropie cu pași repezi, iar prețurile sunt în plină scădere pe întregul litoral. Tarifele mici la cazare, hrană și șezlonguri atrag tot mai mulți clienți, iar autoservirile, terasele și restaurantele sunt pline în orice moment al zilei de turiști. Aflăm imediat cât costă un prânz la mare.