Rezultate pentru eticheta "turci"
Pompieri și voluntari din toată lumea și-au unit forțele pentru a ajuta victimele cutremurului din Turcia. Mărturii emoționante din mijlocul infernului: „Oamenii pe care îi găsim vii sub moloz ne transmit mereu o emoție foarte puternică”
Mai bine de o săptămână, salvatorii care au ajuns în Turcia au lucrat non-stop. În puținele pauze pe care le-au avut au dat o mână de ajutor celor care se aflau pe stradă. Au împărțit pături și mâncare caldă alături de voluntari. Pe rețele de socializare sunt zeci, poate chiar sute de poze cu pompieri epuizați, cu haine rupte, care se încălzesc pe marginea drumului sau emoționați și cu lacrimi în ochi atunci când reușesc să scoată de sub dărâmături oameni în viață. Și imaginile cu patrupedele care au ajutat la căutări sunt impresionante: câini murdari, uzi și cu lăbuțele bandajate. Însă, niciunul nu a renunțat. Ei sunt „îngerii salvatori” care le-au scos soții, soțiile, copiii sau rudele în viață de sub dărâmături. Vă avertizăm că urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional.
Zeci de mii de morți în urma dezastrului din Turcia. Oamenii încă speră că cei dragi vor fi găsiți în viață - mărturii cutremurătoare ale supraviețuitorilor: „Strigau după ajutor dar nu puteam ajuta pe nimeni”
Mărturii cutremurătoare făcute de supraviețuitorii din Turcia. Au fost martorii unui dezastru care nu poate fi descris în cuvinte. Sute de clădiri puse la pământ, zeci de mii de morți și milioane de vieți distruse. O mare parte dintre blocurile care au rămas în picioare trebuie și ele dărâmate pentru că reprezintă un pericol pentru cei care locuiesc în ele. Au pierdut toată munca lor, iar acum trebuie să o ia de la zero. Durerea din sufletele turcilor este inimaginabilă, iar imaginile din orașele distruse de cutremur sunt parcă desprinse dintr-un film de război. A trecut mai bine de o săptămână de la seism, iar oamenii încă își caută rudele pe sub dărâmături. Vă avertizăm că urmează imagini și informații cu un puternic impact emoțional.
"Din tot sufletul nostru...". Mobilizare a constănțenilor pentru victimele cutremurului din Turcia: două TIR-uri cu ajutoare au plecat spre zonele afectate. ''Toată lumea a venit cu hăinuțe, dar avem nevoie de mâncare"
Solidaritatea de care dau dovadă constănțenii atunci când vine vorba despre sinistrații din Turcia și Siria este impresionantă. Două TIR-uri încărcate cu pături, haine și alte lucruri au fost deja trimise în zonele afectate. Voluntarii le transmit celor care vor să doneze că în acest moment este nevoie de mâncare atât pentru copii cât și pentru adulți, generatoare ori baterii. Vă avertizăm că urmează informații cu un puternic impact emoţional!