dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "trotinete"

Văzute inițial ca pe o alternativă pentru mobilitatea urbană, trotinetele electrice care au umplut orașul s-au transformat rapid într-un coșmar. Și asta din cauza faptul că multe dintre ele ajung să fie abandonate la întâmplare, fie pe spațiile verzi, în stațiile de autobuz, fie pe locurile de parcare sau chiar în mijlocul străzii.

Reguli mai stricte la Constanța pentru operatorii și utilizatorii de trotinete electrice. Vehiculele lăsate la întâmplare sau conduse de copii sub 14 ani sunt două dintre aspectele propuse spre a fi modificate. Regulamentul privind utilizarea trotinetelor este în dezbatere publică. Așadar, până pe 20 august, constănțenii pot trimite sesizări și opinii.

Câte doi pe trotinetă, fără echipament de protecție și fără să semnalizeze. Așa circulă foarte mulți dintre tinerii care se urcă la ghidonul unei trotinete electrice. Pe de-o parte, șoferii autoturismelor se plâng că aceștia încurcă traficul, iar la rândul lor, conducătorii vehiculelor pe două roți spun că nu au piste suficiente și că se simt în pericol pe șosea. Au existat și accidente: nouă astfel de evenimente au fost produse în primele șapte luni ale anului în județul Constanța.

Un nou sezon, noi episoade de nepăsare. De când vremea s-a îmbunătățit, au reapărut trotinetele electrice în oraș, dar și problemele. Unii constănțeni aleg să abandoneze aceste vehicule la întâmplare. Le găsim peste tot: fie pe spațiile verzi sau în stațiile de autobuz, fie pe locurile de parcare sau în gardul viu. Cei care le lasă pe unde apucă riscă să fie sancționați, potrivit unui regulament al municipalității. Chiar și așa, până în acest moment nu a fost aplicată nicio amendă.

Trotinetele electrice vor putea fi folosite doar de persoanele mai mari de 14 ani, pe mijlocul de transport va avea voie o singură persoană, iar cine lasă trotineta în locuri nepermise riscă amenzi de sute de lei. Sancțiuni pot primi și operatorii care au adus astfel de mijloace de transport alternativ în oraș. Regulamentul pentru utilizarea trotinetelor electrice în municipiul Constanţa a fost votat astăzi.

Trotineta electrică este o aternativă avantajoasă în multe orașe din țară. La noi în municipiu, însă mai sunt multe lucruri care ar trebui reglementate. Pe stradă, încurcă traficul, iar în parcuri, cei cu trotinete trebuie să se strecoare pe unde pot. Municipalitatea a propus un proiect pentru cei care aleg această alternativă de transport.

Trotinetele electrice, un mijloc de transport alternativ, și-au făcut apariția și în orașul nostru în urmă cu câteva luni. Constănțenii, în special tinerii, sunt încântați de această modalitate de a se deplasa. Doar că unii, din lipsă de bun simț, le abandonează prin diferite zone din oraș. „Mai avem de învățat” - este concluzia constănțenilor, nemulțumiți de cum aleg alți locuitori ai orașului să folosească trotinetele. Pe de altă parte, Poliția atrage atenția că acest mijloc de transport trebuie folosit după anumite reguli.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233