Rezultate pentru eticheta "tren"
Trenul Regal a ajuns la Tulcea, marcând 85 de ani de la intrarea primului tren în orașul de pe malul Dunării
Premieră la Tulcea! Pentru prima dată în 85 de ani, de când este funcțională linia ferată Medgidia-Tulcea, Trenul Regal a ajuns în această dimineață în Stația CF Tulcea Oraș, unde va poposi timp de trei zile. Curioșii pot vedea, pe lângă trenul regal, și o expoziție în care sunt prezentate fotografii realizate pe linia Medgidia-Tulcea.
Exercițiu cu trageri de luptă, încheiat cu succes. Aproximativ 500 de militari s-au antrenat timp de trei zile în apele terioriale românești
Exercițiu cu trageri de luptă încheiat cu succes. La „Shield Protector 23” au participat mai multe nave militare. Printre acestea se află și Fregata „Regina Maria”, dar și Puitorul de Mine și Plase „Viceamiral Constantin Bălescu”. Aproximativ 500 de militari s-au antrenat timp de trei zile în apele terioriale românești.
Scafandrii din Republica Moldova se antrenează în Marea Neagră alături de cei de la ISU Dobrogea: „Este ceva nou pentru ei. Au întâlnit curenții, vizibilitatea scăzută, valurile mari și s-au adaptat cu brio”
Salvatorii din adâncuri se pregătesc zilele acestea la malul Mării Negre. Cel mai greu pentru aceștia este să recupereze o victimă înecată într-o zonă greu accesibilă, unde chiar și ei se pot accidenta. Așa că pentru a preveni astfel de evenimente, scafandrii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” împreună cu colegii lor din Republica Moldova se antrenează pe mai multe scenarii. Vor să fie gata pentru orice poate apărea în weekend-urile aglomerate ale noului sezon estival.