Rezultate pentru eticheta "tarife"
Dacă nu aţi ajuns încă la mare, avem o veste bună! De la 1 septembrie începe ediția cu numărul 42 a programului „Litoralul pentru toţi”. Hotelierii îi așteaptă pe turiști cu oferte atractive. Astfel, tarifele vor fi reduse cu până la 70%.
Au crescut prețurile șezlongurilor. Echipa Dobrogea TV a luat la pas plajele din stațiunea Mamaia și vă prezintă tarifele de închiriere
Luna iulie a venit cu creșteri de prețuri la majoritatea serviciilor și produselor de pe litoral. Excepție de la această regulă nu au făcut nici șezlongurile. Astfel, turiștii, dar și constănțenii care vor să-și petreacă ziua pe plajă vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar. În stațiunea Mamaia, tarifele pornesc de la 40 de lei și pot ajunge chiar și la 100 de lei pe zi, în funcție de zona aleasă. În schimb, în sudul litoralului, tarifele sunt ceva mai mici, existând inclusiv situații în care șezlongul este oferit gratuit de către hotel.
Din acest weekend, cresc preţurile pe litoralul românesc. Tarifele la cazare se majorează cu cel puţin 15-20% - Mamaia şi Mamaia Nord rămân cele mai scumpe zone
Din acest weekend cresc preţurile pe litoralul românesc şi vor rămâne aşa până în august. Tarifele la cazare se majorează cu cel puţin 15-20% faţă de ultimele zile ale lunii iunie. Mamaia şi Mamaia Nord rămân cele mai scumpe zone iar Costineşti şi Eforie cele mai ieftine. Tot de astăzi vin la mare şi mai mulţi polițiști pentru ordine publică şi vor rămâne toată vara până la 1 septembrie. Ministrul de Interne a fost la mare să-i vadă la lucru.
Hotelierii de pe litoral au pregătit pachete speciale pentru ziua femeii, chiar din acest weekend: tarifele pornesc de la 300 de lei de persoană
8 martie vine mai devreme la hotelurile și restaurantele de pe litoral. Mai exact de weekendul acesta. Sunt hotelieri care au pregătit pachete speciale pentru doamne și domnișoare, de ziua lor. Fără striptease dar cu o atmosferă întreținută de bandura cu muzică live. Turiștii vor fi așteptați în camera de hotel cu mici surprize. Tarifele pornesc de la 300 de lei de persoană și pot ajunge până la 500 de lei.