dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "tari"

Farul Constanța vrea să iasă cât mai repede din pasa proastă în care a intrat în ultima perioadă. Campioana României are nu mai puțin de 5 meciuri consecutive fără victorie în Superligă și riscă să se îndepărteze de locurile care duc în play-off. Pentru a evita acest lucru „marinarii“ speră să se întoarcă mâine seara cu o victorie de pe terenul lui FC Voluntari, o altă echipă aflată în suferință în această ediție de campionat.

Angajații Casei de Pensii din Constanța intră, de mâine, în grevă de avertisment. Reprezentanții instituției vor protesta între 08.00 și 10.00. Așadar, constănțenii trebuie să știe că activitatea va fi complet blocată timp de două ore. Sindicaliștii cer salarii egale cu cele din alte instituții, cum ar fi ANAF, vor condiții mai bune de lucru, plata orelor suplimentare sau rezolvarea deficitului de personal. În cazul în care revendicările nu le vor fi soluționate, aceștia amenință că intră în grevă generală de săptămâna viitoare.

O navă unică în marina militară română a primit haine noi și este gata să execute misiuni atât pe Marea Neagră cât și internaționale. Este vorba despre nava maritimă pentru scafandri „Grigore Antipa”care a fost reparată și modernizată. Practic, nava veche de 44 de ani a fost adusă la standardele actuale prin schimbarea echipamentelor de la bord, a elementelor de rezistență dar și a cabinelor și interiorului.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233