dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "sua"

Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite ale Americii a fost celebrat prin expoziția itinerantă ”Noi, Poporul” deschisă în Piața Ovidiu, cu sprijinul Muzeului Național de Istorie și Arheologie Constanța și în prezența autorităților locale. România ”continuă să dovedească lumii că îşi realizează potenţialul şi îşi respectă angajamentele”, a declarat Excelența Sa, Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA la București.

Armata americană se antrenează pentru traversarea Dunării, a Deltei și a cursurilor de apă împreună cu militarii români. În acest sens, la Mihail Kogălniceanu au fost aduse zeci de pontoane, bărci și camioane militare cu componentele pentru construirea unor podurilor speciale, care să permită trecerea tancurilor, a camioanelor și a sutelor de soldați angrenați în aceste exerciții.

Avem copii inteligenți care fac performanță, vor să se dezvolte însă există o problemă majoră în ceea ce-i privește: lipsa banilor care să susțină această dorință de a evolua. Este și cazul premianților NASA de la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța care au fost invitați în Statele Unite ale Americii la o următoarea etapă a concursului National Space Society. Din păcate, este posibil să spună pas pentru că nu au bani să meargă peste ocean. Nici ei, nici părinții, nici profesorii și nici statul român. De aceea apelează la potențiali sponsori. Haideți să îi ajutăm!

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233