dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "stocuri"

Este din nou criză de medicamente în farmacii. Din cauza creșterii numărului de gripe și viroze din ultima perioadă stocurile de siropuri pentru copii, antitermicele și antibioticele aproape că s-au epuizat în ultima lună. Tocmai din acest motiv Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, le recomandă oamenilor să ceară în farmacii înlocuitoare ale acestor medicamente și să se vaccineze antigripal. Potrivit statisticilor numărul cazurilor de gripă și viroză a crescut comparativ cu anul trecut.

Primele doze de vaccin antigripal care au fost distribuite în cabinetele medicilor de familie au fost aproape epuizate. Unii medici spun că pe stoc mai dau doar câteva flacoane și au cerut suplimentarea lor. Spre deosebire de anul trecut, constănțenii sunt mai dornici să se imunizeze. Doar până la acest moment, în județul nostru peste 50.000 de doze au fost administrare.

Antibiotice, antidiabetice sau banale medicamente de răceală lipsesc în multe dintre farmaciile din oraş. Bolnavii se plâng că le este tot mai greu să îşi găsească tratamentele de care au atâta nevoie. Farmaciştii spun însă că, de când cu pandemia, oamenii cumpără haotic pastile, pentru a avea provizii.

Mai multe echipamente sanitare vor ajunge în România. Acestea ar acoperi necesarul unităților medicale pentru aproximativ două luni. 3 milioane măști și 2,7 milioane de mănuși de examinare ar urma să ajungă la noi în țară. Mai mult decât atât, două dintre medicamentele care au lipsit în această perioadă din farmacii au reapărut. Ele sunt folosite pentru tratarea pacienților cu boli autoimune sau împotriva infectării cu HIV. Anunțurile au fost făcute de Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233