dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "stații"

Cea mai călduroasă noapte din istorie, în Dobrogea. 10 grade Celsius s-au înregistrat în noaptea de 17 spre 18 ianuarie, o temperatură extrem de ridicată pentru această perioadă, spun meteorologii. De asemenea, și astăzi a fost foarte cald pentru o zi de iarnă. Dacă mulți constănțeni dar și turiști au vrut să profite de vremea frumoasă și s-au plimbat pe faleza Cazionului, agricultorii sunt îngrijorați. Temperaturile ridicate le pun serioase probleme.

Unele dintre noile refugii de autobuz abia montate în Constanța pun serioase probleme pietonilor. Și asta pentru că nu mai există spațiu suficient pentru a trece prin fața lor mai multe persoane în același timp ori cineva cu un căruț de copil sau scaun rulant. Mulți constănțeni spun că nu este normală situația, în timp ce alții consideră că se găsesc soluții și în astfel de condiții.

Aproximativ 30 de minute. Atât trebuie să aștepte năvodărenii autobuzul care leagă orașul Constanța de Năvodari și asta în cazul în care au noroc să se urce în primul mijloc de transport în comun. De cele mai multe ori, oamenii susțin că, din cauza aglomerației, sunt nevoiți să aștepte următoarea mașină. Mai mult, cer suplimentarea numărului de stații, dar și rectificarea tarifului biletului. Autoritățile au avut deja câteva discuții, iar în acest moment se caută soluții pentru remedierea acestor probleme.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233