Rezultate pentru eticheta "specialisti"
Adriana Apostol, unul dintre puținii specialiști care tratează micuții chinuiți de cancer: „Niciodată nu știm cu exactitate când o să plece acasă”

Sunt medici, scafandri, piloți în operațiuni aeromedicale, comandanți de navă și voluntari, aceștia sunt o parte dintre cei care intervin atunci când e vorba de limita dintre viață și moarte. Prin Campania “Oameni, salvatori de vieți”, Dobrogea TV dorește să aducă în fața dumneavoastră specialiști din diferite domenii care ajută persoane aflate în suferință, de multe ori la limita supraviețuirii. Pentru noi, faptele lor sunt modele de curaj, tărie și altruism, indiferent de pericolele pe care le înfruntă. Uneori, sunt singuri împotriva tuturor greutăților, alteori, au echipe care-i sprijină. Toți am simțit măcar o dată în viață, cât de importanți sunt acești oameni pentru noi, pentru semenii noștri sau chiar pentru cei dragi nouă.
Ce spun specialiştii despre mucilagiul marin care a ajuns și în Marea Neagră. Pericol pentru floră și faună: "Astea sunt generate de activităţile umane"

Mucilagiul marin a ajuns și în Marea Neagră. Acesta opreşte oxigenul să pătrundă în apele de mică adâncime, provocând astfel moartea speciilor de peşti şi a crustaceelor. Ameninţarea vine de pe coasta Turciei, unde din luna mai a fost sesizat acest fenomen. O regiune extinsă a Mării Marmara a fost deja acoperită de această substanță vâscoasă, care a apărut ca urmare a încălzirii globale și a depozitării incorecte a deșeurilor.
Câțiva șerpi văzuți prin oraș i-au înspăimântat pe constănțeni: specialiștii spun că aceștia sunt inofensivi

Șerpii și-au găsit casă în oraș. Mai multe reptile și-au făcut apariția prin diferite zone ale Constanței spre nemulțumirea oamenilor. Locuitorii de la malul mării dau vina pe neîngrijirea spațiilor verzi și mărturisesc că le este teamă să se plimbe prin parcuri sau să-și lase copiii să se joace în iarbă. Specialiștii susțin însă că oamenii nu au motive de îngrijorare, șerpii fiind inofensivi.
Căpușele, periculoase atât pentru animale, cât și pentru oameni: recomandările specialiștilor în caz de mușcătură

Erupții pe piele, febră sau chiar boala Lyme - sunt câteva dintre consecințele mușcăturii de căpușă. În această perioadă a anului, micii dăunători sunt prezenți în parcuri și zonele cu vegetație abundentă. Iar mușcătura lor afectează atât oamenii cât și animalele. În cazul în care ați fost mușcat, este important să vă prezentați la medic.
Somnul, afectat de pandemia de COVID-19: cazurile de insomnie s-au înmulțit considerabil, iar oamenii spun că se simt mai agitați și obosiți

Calitatea și durata somnului sunt afectate de pandemie. 43% dintre tinerii români nu dorm suficient, iar 60% se simt iritabili. Este rezultatul unui studiu care arată că din cauza crizei sanitare rutina nocturnă a celor mai mulți dintre noi a avut de suferit.
Taluzul dinspre plaja Modern, în pericol de prăbușire: reprezentanții Primăriei Constanța caută soluții pentru stoparea acestui fenomen

Curățenia de primăvară demarată de Primăria Constanța a scos la iveală mai multe nereguli pe malul dinspre plaja Modern din Constanța. Mai multe șanțuri în taluz au fost descoperite după ce vegetația din zonă a fost toaletată. Eroziunea costieră s-a produs în timp, iar situația devine mai gravă pe zi ce trece. Pericolul de prăbușire este mare, iar autoritățile locale încearcă acum să găsească soluții.
Astenia de primăvară, afecțiune sau mit: pentru a depăși acest fenomen, medicii vin cu câteva sfaturi simple

Schimbările de anotimp pot afecta grav stările de spirit. Mărirea zilei, intensificarea luminii soarelui și mai ales modificările bruște ale temperaturilor, pot provoca așa-numita astenie de primăvară. Pentru mulți oameni, acesta este anotimpul în care se instalează tristețea sau depresia. Specialiștii recomandă sport, odihnă și o alimentație echilibrată pentru cei care se confruntă cu astfel de stări negative.
Școlile constănțene, la un pas de scenariul roșu: specialiștii consideră că toate aceste modificări îi bulversează pe copii

Municipiul Constanța este la un pas de scenariul roșu. Asta înseamnă că și școlile vor avea de suferit. Mai exact, elevii din anii terminali vor merge la școală pe grupe. Unitățile de învățământ și-au luat toate măsurile de precauție, dar elevii sunt afectați. Ei își doresc să meargă la școală în formatul tradițional, deoarece așa asimilează materia mai bine. Și specialiștii trag un semnal de alarmă. Toate aceste modificări îi bulversează pe copii și duc, în timp la anxietate și tulburări de atenție.
Șacalii au dat de furcă multor gospodării dobrogene: specialiștii de mediu atrag atenția că nu vânătoarea este soluția

Șacalii care atacă gospodăriile sunt o problemă pentru mulți dintre dobrogeni. Aceștia se plâng că, tot mai des, animalele sălbatice le invadează curțile și le devorează animalele. Nu vânătoarea este însă soluția. Specialiștii de mediu atrag atenția că împușcarea haotică a șacalilor ar cauza și mai multe pagube.