dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "specialisti"

Posesia de canabis ar putea fi pedepsită cu amendă și nu cu dosar penal. În cantități mici și doar dacă inițiativa unor deputați va trece de votul Parlamentului. Documentul presupune înlocuirea sancţiunilor penale cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei pentru cei prinși că au asupra lor cantităţi mici, în limita a trei grame pentru consumul personal. Specialiștii avertizează că astfel sărim niște pași și ar putea fi periculos dacă nu este reglementat foarte atent.

Constănțenii trag tare la sală pentru a face loc alimentelor ,,nepermise” de pe masa de Paște. Antrenorii spun că în perioada dinainte sărbătorilor pascale oamenii obișnuiesc să facă mai multă mișcare ca ulerior să se răsfețe cu cozonac, pască, sarmale sau friptură de miel. Însă, specialiștii atrag atenția. Indiferent de perioada în care ne aflăm trebuie să avem un stil de viață echilibrat, să nu facem excese pentru a nu ajunge pe patul de spital.

Oboseală, anxietate sau slăbiciune. Sunt câteva dintre simptomele asteniei de primăvară cu care se confruntă unii constănțeni în acestă primăvară. Specialiștii spun că, în acest sezon, trebuie să fim foarte atenți la stările cu care ne confruntăm, iar în cazul în care tristețea persistă să cerem ajutor. Tot primăvara, unii oameni se confruntă și cu rinite alergice. Din cauza florilor și a polenului, aceștia prezintă simptome precum ochi roșii și lăcrimați sau strănut, de aceea medicii susțin că vitaminele și o alimentație sănătoasă nu trebuie să lipsească din rutina zilnică.

Natura oferă și în acest început de an un spectacol inedit pe malul mării la Eforie Sud, unde câteva sute de lebede și-au găsit adăpost de câteva săptămâni. Vremea prietenoasă și hrana din belșug le fac să nu mai plece de la noi. Frumoasele păsări au devenit o atracție pentru turiști și localnici, care le hrănesc aproape zilnic cu pâine și cozonac. Din păcate, în acest fel le pun viețile în pericol, avertizează ornitologii.

Peste o jumătate de tonă de plase de pescuit au fost scoase din mare în această lună. Acestea au fost găsite în Marea Neagră sunt un pericol pentru ecosistemul marin. Cele mai multe se află în apă de ani de zile și nimeni nu le-a adunat de acolo. Așa că, zilele acestea, mai mulți voluntari și biologi au ieșit în larg pentru a face curățenie. Ba mai mult, pentru a trage un semnal de alarmă, specialiștii au organizat o expoziție în curtea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233