dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "situatie"

Elevul de șapte ani care a introdus o armă tip airsoft într-o şcoală din Constanţa a început consilierea psihologică după ce părinții și-au dat acordul. Poliția l-a amendat pe tatăl băiatului, iar profesorul care n-a anunțat incidentul este anchetat acum de către Inspectorat.

Copiii de la o grădiniță din Constanța îngheață de frig în clase. Pentru a face căldură în interior, profesorii au folosit mai multe aeroterme. Însă, potrivit părinților acestea nu fac față, iar cei mici sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei. Ba mai mult, spun au că o parte dintre ei au răcit din cauza acestor condiții. De cealaltă parte, directorul instituției de învățământ a susținut că au făcut sesizări și la Inspectoratul Școlar Județean și la societatea de termoficare.

Numărul infecțiilor respiratorii crește și la Constanța. În unitățile sanitare ajung zilnic zeci de pacienți care prezintă simptome severe de gripă și răceală, iar cei mai mulți rămân internați pentru investigații de specialitate. Și cabinetele medicilor de familie sunt suprasolicitate. Doctorii susțin că în perioada următoare se așteaptă la o creștere și mai mare a cazurilor de viroze și gripă mai ales când cei mici se vor întoarce în bănci.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233