Rezultate pentru eticheta "sezon"
Costinești, epava litoralului românesc? Ministrul Turismului a rămas șocat de ce a găsit în stațiune, în urma unui control: „Situația este îngrijorătoare, mai ales în ceea ce privește siguranța turiștilor”
Clădiri dărăpănate, chioşcuri abandonate, camere de cazare aflate în ruină - peisajul e deplorabil. Stațiunea riscă să fie retrasă din clasificarea turistică. Este vorba de Costinești. Ministrul Turismului a făcut un control fulger și a rămas șocat de cum arată stațiunea. A aflat de la primar că toată zona în ruină aparţine Biroului de Turism pentru Tineret, adică tot statului.
Sute de locuri de muncă pe litoral. Se caută pentru sezonul estival bucătari, ospătari, barmani și cameriste: ''Nu mai e așa cum era odată, tinerii aleg să plece din țară''
Se caută pentru sezonul estival bucătari, ospătari, barmani și cameriste. Adică personalul esențial ca operatorii economici de pe litoral să treacă cu bine vara care urmează. Și ca în fiecare an, doritorii nu se prea înghesuiesc și agenții sunt nevoiți să caute alternative în afara țării.
Pasarela din stațiunea Mamaia nu o să își primească turiștii nici în acest sezon estival, deoarece aceasta rămâne închisă. O mare parte din construcție a fost înlăturată după ce au fost realizate lucrările de înnisipare. Acum, însă, municipalitatea vrea să o reabiliteze, dar spune că procesul este unul de durată și lucrările nu vor începe înainte de sezonul estival. Așa se face că turiștii care vor ajunge pe litoral în această vară nu se vor putea plimba pe pasarelă, cum o făceau cândva.
Previziuni sumbre pentru litoral. Reprezentanții turismului și unii operatori economici se tem că acest sezon va fi unul dintre cele mai slabe din ultimii ani
Fără șezlonguri, umbreluțe și toalete. Așa vor arată în mare parte plajele de pe litoral în vara anului 2023. Ceea ce înseamnă că turiștii, cel mai probabil, vor face plajă pe cearceaf. Sau vor alege varianta să vină de acasă cu șezlongul și umbreluța în mână. Reprezentanții turismului, dar și unii operatori economici se tem că acest sezon va fi unul dintre cele mai slabe din ultimii ani. „Dezastru” este cuvântul prin care au descris următorul sezon.
Unii hotelieri de pe litoral au început deja pregătirile pentru noul sezon estival: „Suntem pe ultima sută de metri cu lucrările”
Au început pregătirile pentru noul sezon estival. Muncitorii lucrează de zor pentru ca toate camerele să fie terminate până când primii turiști vor ajunge pe litoral. Se renovează, se repară, se schimbă mobilier ori obiecte sanitare. Acestea sunt doar câteva din lucrările care au loc în această perioadă. Dacă unele unități hoteliere vor fi deschise de Paște, altele vor aștepta turiștii de 1 mai.
CONSTANŢA. Au început să scadă cazurile de gripă sau viroză. Vârstnicii, mai responsabili când vine vorba de vaccinul antigripal
Încă nu am scăpat de gripă sau viroză. Avem din ce în ce mai puține cazuri, însă chiar și așa, în continuare, cei mai afectați rămân copiii. La Spitalul Județean de Urgență Constanța, în doar o săptămână, din 62 de pacienți cu viroză, 35 dintre aceștia sunt minori și au fost internați pe secția de Pediatrie. Însă, Spitalul de Boli Infecțioase a fost „cap de afiș” atunci când vine vorba de numărul persoanelor internate. În ceea ce privește vaccinarea antigripală, cei cu vârste de peste 65 de ani se pare că au fost mai responsabili.
Constănțenii vor să se vaccineze antigripal, dar dozele primite de medicii de familie s-au epuizat. Săptămâna trecută, s-au înregistrat sute de cazuri de pneumonii şi mii de viroze
Constănțenii vor să se vaccineze antigripal, însă nu mai au cu ce. Dozele primite s-au epuizat. 83.000 de doze au fost distribuite către medicii de familie, iar acestea deja au fost administrate. Ba mai mult, potrivit autorităților județene, 500 de flacoane au fost împrumutate din județele limitrofe. În ceea ce privește numărul cazurilor de gripă și viroze, se pare că județul nostru se află pe un trend descendent, asta dacă ne uităm la datele din ultimele două săptămâni.