Rezultate pentru eticheta "sezon"
Vacanța s-a terminat la Farul Constanța! După aproape două săptămâni în care s-au putut în sfârșit odihni după acest început de sezon extrem de încărcat, „marinarii“ revin duminică la meciurile din Superligă. Campioana României primește vizita FCSB-ului, actualul lider al clasamentului, într-o reeditare a „finalei“ care a decis titlul din sezonul trecut. Jucătorii speră ca pauza competițională să le fi fost de folos și să fi găsit rezolvarea la problemele cu care s-au confruntat în meciurile importante ale campionatului.
Hotelurile, terasele și plajele de pe litoral se închid pe rând. ''Per total a fost un sezon mai bun față de anul trecut''
Chiar dacă luna septembrie aduce o serie de evenimente, hotelurile, terasele și plajele de pe litoral, se închid pe rând. Deși încă găsim turiști, unii dintre agenții economici consideră sezonul închis. Profitul nu mai apare, din cauza costurilor mult prea ridicate la facturi și impozite, iar cea mai bună soluție este să tragă obloanele. Agenții economici spun că numărul turiștilor va crește pe finalul săptămânii. Și asta pentru că, în Mamaia, evenimentele nu s-au terminat.
Aglomerație pe litoral, în ultimul weekend de vară. Unele hoteluri din Mamaia sunt ocupate în proporție de 100%
Aglomerație pe litoral, în ultimul weekend de vară. Deși luna august este pe final, la mare au fost înregistrate temperaturi de foc și nopți tropicale. Codul galben de caniculă s-a simțit de parcă ne-ar fi trimis înapoi în luna lui cuptor, spre marea bucurie a celor care și-au rezervat concediul pe finalul verii. Și în luna septembrie, hotelierii se așteaptă la cât mai mulți turiști, atrași de promoțiile programului „Litoralul pentru toți”.
Preţurile nu mai cresc în ultima lună din acest sezon estival. Este anunțul făcut de către agențiile de turism: ''Exista în anii trecuți un prag unde se mai făcea o majorare, nu este cazul acum''
Preţurile nu mai cresc în ultima lună din acest sezon estival. Este anunțul făcut de către agențiile de turism care dau asigirări că prețurile la cazare rămân înghețate odata cu debutul ultimei luni de vara. Daca până în anii trecuți 1 august venea întotdeauna cu majorări de tarife la cazare, anul acesta hotelierii nu mai par tentați sa umble la preturi și nici nu e de mirare. Gradul de ocupare, mai ales în cursul săptămânii în stațiuni, este sub 70 la suta iar în weekend abia acum se ajunge la 90 la suta.