Rezultate pentru eticheta "sejururi"
Oferte atractive pentru turiștii care vor să-și petreacă minivacanța de Rusalii pe litoral sau în Delta Dunării
Minivacanța de Rusalii ar putea aduce la malul mării peste 20.000 de turişti. Hotelierii se laudă deja cu rezervări făcute din timp iar pachetele pregătite includ cazare, masaje de relaxare sau terapii dintre cele mai sofisticate. Preţurile pornesc de la 70 de lei pe noapte la Eforie Nord şi pot ajunge până la 350 de lei pe noapte dacă vorbim de staţiunea Mamaia. Şi Delta Dunării se află pe lista turiștilor. Însă, au mai rămas doar câteva camere libere.
Sejururile la mare, mai ieftine prin programul „Înscrieri Timpurii”. Cât costă să rezervi de acum o vacanță pe litoral
Românii sunt dornici de vacanță. O parte dintre aceștia și-au făcut deja rezervare pentru vara viitoare. Primele pachete turistice din programul „Înscrieri Timpurii” au fost lansate încă de luna trecută. Ofertele pentru un sejur la mare sunt acum chiar și la jumătate de preț. Multe unități de cazare de pe litoral și-au păstrat tarifele nemodificate în comparație cu anul trecut sau, în unele cazuri, sunt hoteluri care promovează sejururi la prețuri mai mici decât în 2022.
Tot mai mulți turiști își achită concediile cu vouchere de vacanță. Atenție, însă! Tichetele emise în anii anteriori expiră mâine
Voucherele de vacanță din anii anteriori vor expira mâine. Așa că românii au dat fuga la mare, iar alții la agențiile de turism pentru a-și rezerva un sejur pe litoralul românesc sau la munte. Unii dintre cei care dețin astfel de tichete și-au plătit deja concediul cu ele, alții au dat doar un avans pentru iulie și august urmând să pună diferența din buzunar atunci când vor sosi la mare. În ultimele două săptămâni, cererea pentru cazare a fost foarte mare, susțin o parte dintre hotelierii.
Stațiunea Eforie Nord, în topul preferințelor celor care vor să-și petreacă vacanța pe litoralul românesc
Este perioada concediilor, iar stațiunile de pe litoral încep să se anime. Eforie Nord a rămas weekendul trecut în topul preferințelor românilor. A fost stațiunea cea mai aglomerată de pe litoralul românesc. Șezlongurile s-au ocupat încă de la primele ore ale dimineții, iar cei care au venit mai târziu la plajă cu greu au mai găsit un loc liber. Turiștii s-au bucurat din plin de razele soarelui iar apa mării a fost numai bună de o bălăceală.
Hotelierii de pe litoral au pregătit pachete atractive pentru turiștii care vor dori să vină să se bucure de soare și de apa mării în minivacanța de Rusalii. Ofertele sunt pentru toate gusturile și buzunarele, iar agenții de turism spun că oamenii încă sună să rezerve o cameră. Mai mult, aceștia estimează un număr și mai mare de turiști comparativ cu weekendul de 1 mai.
Războiul, pandemia și scumpirile, cei mai mari dușmani ai industriei ospitalității: rezervările pe litoral au scăzut față de ceilalți ani
Sezonul estival 2022 se întrevede a fi mai slab comparativ cu cel de anul trecut, în opinia agenților economici din industria ospitalității de pe litoral. Turiștii se interesează de oferte, fac planuri, dar sunt foarte prudenți, deși spun că vor să vină la mare și să se bucure de plajă și soare. Însă vânzările sunt sub așteptări: înscrierile de la Early Booking sunt la doar 40% față de nivelul preconizat. Războiul, pandemia și scumpirile sunt cei mai mari dușmani ai industriei ospitalității.
În vacanță, doar cu certificatul verde. Agenții de turism sunt încântați de renunțarea la testul PCR la intrarea în țară: „Semnalele sunt deja pozitive”
Vești bune pentru operatorii economici de pe litoralul românesc. Cei care vor să vină la mare sau constănțenii care vor să plece în străinătate trebuie să prezinte doar un certificat verde valid, la intrarea sau ieșirea de pe teritoriul României. Concret, aceștia nu vor mai fi nevoiți să mai facă și un test PCR, așa cum se cerea până acum. Însă, persoanele care au mai mult de 9 luni de la schema inițială de vaccinare împotriva COVID-19 trebuie să efectueze doza a treia pentru a putea călători în alte țări din Uniunea Europeană.Modificările au fost anunțate în cadrul ședinței de guvern de ieri.