Rezultate pentru eticheta "schimbari"
Apar noi schimbări în traficul din Constanța. Mai multe străzi vor deveni cu sens unic începând de duminică. Schimbări vor fi și la traseele unor mijloace de transport în comun. Lucrările de resistematizare rutieră au loc în contextul reconfigurării urbane a bulevardului Mamaia.
10 schimbări în domeniul muncii și protecției sociale au fost aduse prin noua lege privind combaterea COVID-19. De exemplu, pe durata stării de alertă, șefii instituțiilor publice pot dispune detașarea angajatului. De asemenea, acolo unde este posibil, românii își vor putea desfășura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu. Mai mult decât atât, valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective de muncă se prelungesc pe durata stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.
Au început schimburile de echipaje. Navigatorii români care au stat acasă până acum se vor putea întoarce la muncă. Prima cursă charter cu 53 de români a plecat deja din București și a aterizat în Amsterdam.
Pandemia de COVID-19 schimbă procedura de înregistrare a căsătoriilor. Constănțenii care în perioada aceasta vor să își unească destinele în fața ofițerului de stare civilă trebuie să respecte noi reguli. Programarea pentru data și ora căsătoriei va fi făcută telefonic, iar actele necesare vor fi transmise prin e-mail. Și poate cel mai important, la oficierea căsătoriei nu pot participa mai mult de 10 persoane.