Rezultate pentru eticheta "salvator"
80 de salvamari vor acoperi sudul litoralului. Apel către turiști: „Este prea importantă viața dumneavoastră pentru a o pierde în Marea Neagră”

Pregătiri se fac și în stațiunile din Sudul litoralului. În acestea, 80 de salvamari îi vor supraveghea de pe mal pe turiști și vor interveni în situațiile în care vor avea nevoie de ajutor. Indiferent de problemele cu care salvatorii se confruntă, recomandările lor pentru oameni veniți în vacanță rămân aceleași: să fie precauți și conștienți de pericolul.
Raluca, printre cei 30 de tineri care se alătură echipajelor ISU Constanța: „Am ales să fiu salvator din pasiune. Îmi doream încă de mică”

Începând de duminică, 20 martie, 30 de tineri se alătură voluntarilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța pentru a intra în programul național derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență încă din anul 2016, „Salvatori din Pasiune”. Aceștia au finalizat cursul introductiv general de inițiere, fapt atestat prin înmânarea adeverințelor de absolvire de către ofițerii din comanda inspectoratului, împreună cu prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, în calitatea sa de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Salvatorii au făcut bilanțul acestui sezon estival: 15 persoane și-au pierdut viața în valurile mării, iar 59 au fost salvate în ultima clipă

Vară grea și anul acesta pentru salvamarii și pompierii de pe litoral. 15 oameni și-au pierdut viața înecați în valurile mării. Alte 59 de persoane au fost recuperate din mare și aduse la mal în ultima secundă. Acesta este bilanțul de la începutul verii și până în prezent. Salvatorii spun că astfel de incidente neplăcute au loc și pentru că mulți turiști le ignoră avertismentele, nu-i ascultă și nici nu respectă semnificația steagurilor care sunt arborate la foișoare. Ba mai mult, sunt și mulți care susțin că știu să înoate și că lor nu li se poate întâmpla nimic.