dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "romani"

Românii au avut nevoie de un acces mai ușor și mai rapid la finanțare și de mai mulți bani pentru nevoile personale sau pentru a-și achiziționa cele necesare unui stil de viață mai confortabil. Creditele de nevoi personale par să se încadreze cel mai bine în planurile lor. De pildă, șapte din 10 români își doresc un credit de nevoi personale fără să justifice modul în care vor folosi banii. Peste 60% vor o procedură de aplicare mai simplă și mai rapidă atunci când accesează o finanțare, arată un studiu realizat de o bancă europeană.

Sunt însă și români care muncesc în străinătate, iar de sărbători vor să vină acasă. Potrivit unui studiu, opt din zece persoane și-au rezervat deja zborul spre România în perioada 15 - 31 decembrie. Cei mai mulți vor veni din Italia, Germania și Marea Britanie.

Libertatea religioasă, libera exprimare a gândurilor și a opiniilor, dar și a valorilor democratice. Toate acestea au fost posibile în momentul în care în țara noastră a intrat în vigoare Constituția din anul 1923 prin Referendumul Național. S-au împlinit 100 de ani de când și creștinii n-au mai fost constrânși să adere la o religie contra voinței lor și s-au putut exprima liber fără frica de a fi pedepsiți.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233