dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "ridicare"

Undă verde la ridicat mașini. Primăria a semnat o nouă dispoziție prin care mai multe vehicule care ocupă abuziv domeniul public vor fi ridicate și transportate în parcul de mașini. 35 de autoturisme sunt luate în vizor de autoritățile locale. Dintre acestea, 25 sunt abandonate, iar 10 sunt fără stăpân.

Scăderea ratei de incidență vine cu vești bune pentru cei din HoReCa. În localitățile din preajma municipiului Constanța, unde incidența a scăzut, restaurantele vor putea funcționa și la interior, la capacitate de 30%. Vestea vine ca o binecuvântare pentru cei cu afaceri în domeniu, mai ales că vin sărbătorile, iar asta înseamnă profit garantat.

În luna iulie am putea avea primul mare eveniment la mare cu cel puțin 1.000 de participanți. Afaceriștii din turism de pe litoral vor să organizeze ori un concert, ori un festival de genul street-food, pe care să-l monitorizeze sanitar îndeaproape. Astfel de evenimente au avut deja loc în Spania și Olanda. Cele două țări au testat terenul pentru a vedea dacă se pot avea loc manifestări fără riscuri.

Românii așteaptă data de 15 mai cu nerăbdare, însă revenirea la normalul de dinainte este departe. Președintele Iohannis a anunțat că ridicarea restricțiilor se va face gradual începând cu această dată, în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233