dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "retinere"

Bucăți de piatră căzute din structura atracțiilor turistice, șipci crăpate, bănci și drumuri acoperite de graffiti, alcătuiesc decorul celui mai mare parc din Constanța. Oamenii sunt de părere că lucrările de modernizare și consolidare sunt absolut necesare în parcul Tăbăcărie. După mai multe sesizări din partea cetățenilor, reprezentanții municipalității vor acționa pentru reparații și întreținere. În cadrul proiectului sunt incluse și cele opt podețe atât din parc, cât și din Satul de Vacanță.

Copiii sub trei ani ar putea fi scoși de la întreținere. Așadar, părinții a peste 10.000 de micuți ar putea scuti niște bani atunci când vine vorba de plata facturilor. Hotărârea modificării Legii Asociațiilor de proprietari a fost adoptată în plen, de Senat și urmează să fie dezbătută în Camera Deputaților, care este for decizional.

Rufele la vedere, covoarele bătute între blocuri și mizeria de pe domeniul public vor deveni istorie pentru constănțeni. În plus, cei care aruncă resturi menajere sau coji de semințe pe alei, în parcuri și pe trotuare vor primi amenzi drastice. Noul regulament care prevede aceste măsuri a fost adoptat recent de consilierii locali.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233