dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "reguli"

Nu vor să fie relocați! Acesta este mesajul pe care l-au transmis astăzi mai mulți părinți ai căror copii se află în clasa 0 la Școala Generală „Nicolae Tonitza” din Constanța. Concret, elevii ar urma să învețe pentru un an în altă școală pentru că actuala unitate de învățământ nu dispune de spațiu suficient pentru toți copiii. Părinții nemulțumiți de această decizie au făcut o serie de petiții la instituțiile statului. Astfel, în urma controalelor, școala a fost amendată pentru mai multe nereguli.

În momentul producerii unui cutremur sunt o serie de reguli pe care fiecare om trebuie să le urmeze pentru a se proteja atât pe sine cât și familia ori alte persoane cu care se află în interiorul unei clădiri, de exemplu. Printre acestea se numără adăpostirea sub pragul ușii sau a unei grinzi de rezinstență. De asemenea, liftul nu trebuie folosit pentru că reprezintă un adevărat pericol.

Pasarela din stațiunea Mamaia era cândva un loc căutat atât de turiști cât și de constănțeni. Acum, teoretic este interzis accesul acolo pentru că reprezintă un pericol. Cu toate acestea, nu puțini sunt cei care ignoră panourile de avertizare și se plimbă pe pasarelă. Reprezentanții municipalității susțin că vor fi extrași pilonii pentru a fi realizat studiul de coroziune.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233