dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "redeschidere"

S-au făcut primii pași pentru reabilitarea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța. O parte dintre documentele necesare pentru începerea lucrărilor au fost deja depuse de către conducerea unității medicale. Unele secții sunt funcționale și nu au nevoie de prea multe investiții însă, chiar și așa, acestea vor fi igienizate. Cea mai afectată este cea de la Terapie Intensivă și este posibil ca ea să fie ultima deschisă. Între timp, medicii, asistentele și infirmierele vor continua să lucreze în unitățile în care au fost detașați. Aceștia speră să revină cât mai repede la Spitalul de Boli Infecțioase în condiții de siguranță.

Constanța a rămas fără Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, cel puțin momentan. După ce unitatea medicală a luat foc, personalul medical a fost detașat către alte unități medicale. În urmă au rămas doar saloanele goale și o secție arsă care arată ca într-un film de groază. De fiecare dată când pășesc în clădirea pustie, medicii și asistentele se întreabă când vor putea reveni aici la muncă. Aceștia cer autorităților să redeschidă mai repede Spitalul de Boli Infecțioase. De cealaltă parte, managerul unității, dar și municipalitatea susțin că în acest moment se fac toate demersurile pentru a obține avizele necesare legale pentru ca unitatea medicală să poată primi din nou pacienți.

Școala reîncepe cu griji, dar și cu cheltuieli. Părinții au făcut o vizită la raionul cu rechizite pentru a suplimenta materialele de care copiii au nevoie în sălile de curs. Nu au plecat însă până ce nu s-au asigurat și de protecția celor mici, așa că au pus în coș măști, sticluțe cu dezinfectant și șervețele umede. Pentru toate aceste obiecte necesare la școală, adulții au scos din buzunare sume consistente de bani.

Bătrânilor din Constanța le este dor de cluburile de pensionari. Pavilioanele de vară din parcuri au fost închise ca măsură a limitării răspândirii virusului și nu funcționează nici până în prezent, deși activitățile economice, culturale și altele de petrecere a timpului liber au fost reluate. Vârstnicii sunt supărați că nu au acces în locul lor preferat de relaxare și socializare și le cer autorităților să îl reactiveze.

Oficial, au început cursurile pentru toți elevii. După mai bine de jumătate de an, școlile și-au primit învățăceii la capacitate maximă. Asta nu înseamnă că pericolul a trecut. Elevii din grupe de risc pot opta, în continuare, pentru orele online.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233