Rezultate pentru eticheta "recomandari"
Elevii constănţeni au revenit în bănci. Au fost verificați în gât, le-a fost luată temperatura și li s-au prezentat recomandările de care trebuie să țină cont în starea de alertă epidemică
La școală în stare de alertă epidemică. Toate unitățile de învățământ și-au deschis astăzi porțile, însă în condiții speciale. Înainte de a intra la ore, toți elevii au fost verificați de cadrele medicale. În unele școli, triajul epidemiologic a fost făcut în curte chiar la poartă, iar în altele s-a făcut în fiecare clasă. În unitățile școlare unde nu există medic, profesorii au apelat la părinți sau la asistenții comunitari. Adulții sunt și ei atenți la starea de sănătate a celor mici, iar cei mai mulți susțin că în cazul în care aceștia prezintă simptome nu-i vor lăsa să mergă la școală.
Recomandările nutriționiștilor, după masa de Crăciun: „Cât mai mult verde pe masă, adică salate, în orice cantitate, un aport de proteină și carbohidrați”
Tobă, lebăr, cârnați, sarmale sau salată boeuf. Toate aceste preparate au fost pe mesele constănțenilor în ziua de Crăciun. Acum urmează o perioadă de pauză de la mâncărurile de sărbători, însă doar până la Revelion. Cei mai mulți constănțeni spun totuși că vor face o cură de detoxifiere și vor mânca cât se poate de moderat. Și specialiștii recomandă ca în această săptămână să încercăm să mâncăm cât mai multe legume și fructe și să încercăm să evităm preparatele grele.