dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "reciclare"

Șervețelele umede sunt cel mai des întâlnit deșeu pe plajele de pe litoralul românesc. Aceasta este concluzia la care au ajuns ecologiștii constănțeni în urma unei monitorizări realizate la începutul acestui an. 2022 vine însă și cu vești bune din acest punct de vedere. Turiștii au început să se conformeze și aruncă la gunoi deșeurile, motiv pentru care și cantitatea de gunoaie lăsată în urma lor este în scădere.

Când vine vorba de reciclarea sticlei, în Constanța încă există probleme. Lipsa containerelor destinate colectării acestui material îi forțează pe oameni să renunțe la sortare. Astfel, de multe ori, sticlele rămase în gospodăriile lor ajung să fie amestecate cu restul deșeurilor și aruncate în pubelele destinate gunoiului menajer. Conform autorităților locale, în primăvara acestui an, în orașul nostru existau doar 23 de recipiente verzi de tip clopot pentru colectarea sticlei.

„Nu aruncaţi mănuşile şi măştile de protecţie în sacii destinaţi colectării selective pentru deşeurile reciclabile”. Este apelul pe care îl fac firmele de salubritate locuitorilor orașului. Aceste materiale de protecţie trebuie aruncate la gunoi menajer, pentru că în caz contrar, riscă să-i îmbolnăvească pe muncitorii din stațiile de sortare.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233