dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "propuneri"

Un spital clinic universitar și un centru de excelență. Sunt două dintre proiectele propuse de Universitatea Ovidius și fac parte din strategia de dezvoltare a instituției. Pentru aceste obiective este nevoie de o sumă de 92 de milioane de euro, iar dacă propunerile se vor materializa, nu numai că studenții vor avea parte de instruire de înaltă calitate, dar și constănțenii vor beneficia de servicii medicale performante.

Fanii celui mai mare festival de pe plaja din România așteaptă cu nerăbdare începerea ediției din acest an. Anul trecut pandemia a anulat distracția astfel că cei care și-au achiziționat biletele de atunci, le pot folosi anul acesta. Organizatorii speră că pot ajunge să negocieze la masa autorităților și promit ca anul acesta festivalul să fie organizat în cele mai bune și sigure condiții. Testarea rapidă a participanților este una dintre propunerile acestora.

Mizeria de pe jos, mașinile și covoarele spălate pe domeniul public dar și rufele întinse la uscat în văzul tuturor ar putea deveni istorie. Pe masa Primăriei se află o serie de propuneri care ar schimba imaginea pe care Constanța o are la acest moment. Municipalitatea speră ca aceste reglementări să ducă, în timp la un oraș mai curat și mai primitor pentru turiști.

Proiectul de izolare a jumătate dintre românii încă mai face valuri în rândul opiniei publice. Autoritățile par să uite însă de autorul acestuia, medicul Adrian Streinu Cercel, iar ministrul Sănătății încă se gândește la ce măsuri să ia.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233