dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "profi"

În această perioadă, studenții sunt în căutarea locurilor de cazare pentru anul universitar care va începe în mai puțin de o lună și jumătate. Proprietarii de apartamente de închiriat din Constanța au publicat deja pe site-urile de profil ofertele pentru studenți, iar până în octombrie, tinerii vor putea să își găsească o chirie avantajoasă. Și universitățile vor începe înscrierile pentru cazarea în cămine, alternativa mai ieftină pentru studenții care nu își permit să plătească chiria și utilitățile pentru un apartament.

Au fost peste 300.000 de turiști pe litoral, de Sfânta Maria. Potrivit reprezentanților agențiilor de turism spun că a fost cel mai aglomerat weekend din această perioadă. La restaurante cu greu s-a mai găsit o masă liberă, iar unele plajele au fost pline. Șezlongurile s-au dat încă de la primele ore ale dimineții. Și încasările au fost pe măsură, spun agenții economici. Aceștia susțin că în aceste trei zile au reușit să-și mai acopere din pierderile suferite din cauza pandemiei.

De astăzi hotelierii cresc tarifele de cazare pe litoralul românesc, iar prețurile rămân mărite până în august. Tarifele la cazare se majorează de la 1 iulie cu cel puțin 15-20% față de ultimele zile ale lunii iunie, întrucât în lunile următoare cererea crește. Mamaia și Mamaia Nord sunt cele mai scumpe zone.

Examenul „maturității” a continuat astăzi cu a doua probă, cea obligatorie a profilului și specializării. Elevii au ieșit încrezători din sălile de examen și speră să obțină rezultate cât mai bune. Bacalaureatul va continua mâine, cu proba la alegere a profilului și a specializării, iar joi copiii vor susține proba la Limba și literatura maternă. Rezultatele finale vor fi publicate la sfârșitul săptămânii viitoare.

Scăderea ratei de incidență vine cu vești bune pentru cei din HoReCa. În localitățile din preajma municipiului Constanța, unde incidența a scăzut, restaurantele vor putea funcționa și la interior, la capacitate de 30%. Vestea vine ca o binecuvântare pentru cei cu afaceri în domeniu, mai ales că vin sărbătorile, iar asta înseamnă profit garantat.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233