dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "probleme"

S-au apucat de treabă în noiembrie, dar n-au terminat nici până acum. Este vorba de strada Opalului din orașul Constanța. Locuitorii din zonă sunt revoltați de faptul că artera de circulație a fost decopertată anul trecut și de atunci nimeni nu a mai făcut nimic. Mai mult, șoferii sunt nevoiți să meargă cu mașinile prin canalizări, gropi și pietre și de fiecare dată își lovesc autoturismele. Pentru acestă problemă, autoritățile caută soluții. Însă, în ceea ce privește asfaltarea străzii, oamenii mai au de așteptat.

Unele dintre noile refugii de autobuz abia montate în Constanța pun serioase probleme pietonilor. Și asta pentru că nu mai există spațiu suficient pentru a trece prin fața lor mai multe persoane în același timp ori cineva cu un căruț de copil sau scaun rulant. Mulți constănțeni spun că nu este normală situația, în timp ce alții consideră că se găsesc soluții și în astfel de condiții.

Lucrările de pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, Ferdinand și 1 Mai nu vor fi gata la data stabilită inițial. Mai exact: februarie 2023 și asta pentru că firmele contractate nu se află în grafic. În acest moment pe anumite porțiuni sunt întârzieri și de două luni. Constănțenii sunt deranjați de faptul că totul se mișcă prea încet. Indignate sunt și autoritățile locale. Edilul orașului, Vergil Chițac susține că lucrările se mișcă atât de greu din cauza banilor care au fost alocați acestui proiect și care acum, se pare că, nu mai sunt suficienți.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233