dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "prefectura"

Disperarea fermierilor constănțeni loviți de secetă, a ajuns la limită. Oamenii au protestat astăzi pe platoul Prefecturii. Agricultorii sunt revoltatați și spun că nu au primit nici până acum despăgubirile promise. Mai mult, vor ca zona Dobrogei să beneficieze de fonduri pentru dezvoltarea sistemului de irigații. „Alocați bani pentru despăgubiri”, „Schimbările climatice sunt o realitate” sau „Vrem apă”, sunt doar o parte din mesajele pe care le-au afișat în fața instituției.

Sindicaliștii CFR au protestat astăzi în toată țara pentru drepturile bănești și au reclamat condițiile grele în care trebuie să își desfășoare activitatea. Printre ele: vagoanele vechi și uzate, în care de cele mai multe ori se încălzesc cum știu ei mai bine, iar decizia Guvernului de a amâna legea privind satutul personalului feroviar a declanșat revoltă mare. În fața Prefecturii Constanța aproximativ 100 de angajați au pichetat cu strigăte și lozinci!

Un nou protest la Constanța. Sindicaliștii din poliție, justiție și finanțe au ieșit iar în stradă joi după-amiază. Zeci de manifestanți și-au scandat nemulțumirile în fața clădirii Prefecturii. Protestul face parte dintr-o acțiune națională numită ‘Caravana Cartel Alfa’, iar sindicaliștii avertizează că astfel de manifestații vor continua până când Guvernul le va lua în seamă revendicările.

Angajații prefecturilor din țară, care au mers la serviciu în perioada pandemiei, primesc bani în plus. 30% din salariul de bază, potrivit legii, dacă au desfășurat activități de combatere și prevenire a pandemiei. La Constanța, toți angajații Prefecturii au luat sporul de 30% la salariu.

100 de angajați din sănătate și asistență socială s-au strâns a astăzi în fața Prefecturii Constanța. Membrii SANITAS au început protestele față de Ordonanța de Guvern care prevede înghețarea salariilor și a pensiilor în acest an.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233