dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "plati"

A fost atmosferă de sărbătoare seara trecută în Sala Sporturilor „Simona Amânar” din Constanța. Sute de sportivi, antrenori, conducători, dar și foarte mulți invitați, au luat parte la prima gală a sportului constănțean organizată de CSM Constanța. Cu acest prilej, cei mai de seamă reprezentanți ai secțiilor clubului au fost răsplătiți pentru performanțele obținute în primul an de existență al său. În sens de recunoștință, ei au promis că în 2023 vor aduce și mai multe trofee în vitrina clubului constănțean.

Sportul n-are vârstă. Au demonstrat-o aproximativ 100 de copii în acest weekend. Cel mai tânăr participant are doar șase ani, iar cel mai mare 16 ani. Pentru ei, mișcarea înseamnă sănătate. Deși sunt la vârsta în care ar trebui să se joacă în timpul liber sau să stea împreună cu prietenii lor, au preferat să participe la campionatul de Cros și Duathlon care a avut loc la Techirghiol. Cu emoții și cu dorința de a câștiga toți s-au așezat la linia de start. La final au fost premiați chiar de Moș Crăciun.

Indiferent de câte olimpiade sau concursuri câștigă un elev, acesta primește o singură bursă de performanță. Lucru care îi nemulțumește pe unii elevi constănțeni care au obținut de-a lungul anului școlar mai multe premii. Nici o parte dintre profesori nu sunt de acord cu acestă variantă. Consideră că elevii ar trebui răsplătiți pentru fiecare concurs câștigat. Valoarea bursei de performanță este de 500 de lei.

Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la începerea unui nou an universitar. În căminele din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța se fac ultimele pregătiri. Studenții vor fi nevoiți să plătească o taxă de cazare mai mare față de anul trecut. Însă, unele condiții lasă de dorit. Față de anii anteriori se pare că nu s-a schimbat mai nimic, susțin unii tineri. Nici anul acesta, studenții nu vor avea frigidere în cameră, iar în unele vor găsi, pe deasupra, și saltele rupte.

Criza cauzată de anularea curselor Blue Air îi afectează și pe constănțeni. O cursă care trebuia să plece de pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu către Cluj în această perioadă, a fost anulată. Mai mult decât atât, sunt și persoane care urmau să plece spre anumite destinații ori să revină acasă, și care au fost relocați către alte companii aeriene

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233