Rezultate pentru eticheta "piete"
Constănțenii au început cumpărăturile pentru masa de Paște. Carnea de ied, mai căutată decât cea de miel: „Are un alt gust, e mai fragedă”
A fost din nou forfotă în piețele constănțene, dar și în marile magazine. Deși carnea de miel ar trebui să fie nelipsită de pe masa de Paște, unii constănțeni au ieșit la cumpărături în căutarea cărnii de ied. Gustul diferit, dar și prețul mai mic, susțin aceștia, sunt principalele motive pentru care aleg să renunțe la miel. Mai mult, în cazul unor probleme de colesterol, specialiștii recomandă ca alternativă acest tip de carne.
Masa de Paște, mai scumpă anul acesta. Și prețul ouălor a crescut: „Trebuie să mai reducem, avem întreținere de plătit, gaze, utilități care trebuie plătite”
Anul acesta vom plăti mai mult pentru masa de Paște. Cel puțin asta reflectă prețurile din magazine și piețe. Ouăle se numără printre alimentele care nu trebuie să lipsească de pe masa gospodinelor. Însă, și acestea s-au scumpit. În marile magazine comparativ cu anul trecut prețul lor s-a dublat, dar chiar și așa sunt mai ieftine decât de la producători. Țăranii au mărit și ei tariful asta pentru că au fost nevoiți la rândul lor să scoată din buzunar mult mai mult pentru furaje și electricitate. Cei mai afectați rămân însă cumpărătorii, care se plâng de scumpirile din ultima perioadă.
Constănțenii vor plăti mai mult pentru masa de Paște. Cozonacii, dar și legumele sau verdețurile s-au scumpit: „Pentru pensia noastră este enorm”
Vom avea un Paște scump anul acesta. De la carnea de miel, la ouă și până la dulciurile tradiționale, toate vor costa mai mult. Că îi cumpărăm de la patiserie sau îi facem acasă, cozonacii s-au scumpit pentru că toate ingredientele folosite pentru prepararea lor au prețuri mai mari. Și prețurile la legume și verdețuri s-au majorat.
Este dezlegare la pește. Constănțenii au luat cu asalt pescăriile din oraș: „Am să-l mănânc cu mămăliguță și cu usturoi”
A fost forfotă astăzi în piețele constănțene. S-au format cozi la pescăriile din oraș. Constănțenii au cumpărat păstrăv, biban, somn sau doradă. Nici prețurile nu sunt foarte mari. De pildă, un kilogram de doradă poate costa până la 36 de lei, iar unul de novac 14 lei. În această zi, Biserica Ortodoxă face dezlegare la pește pentru toți cei care țin postul Paștelui.
Postul, din ce în ce mai costisitor. În piețele constănțene a crescut prețul fructelor și al legumelor: „Mă gândesc la bătrâni ce fac..”
Scoatem mai mulți bani din buzunare pentru legume și fructe. Postul Paștelui este mai scump anul acesta. Prețurile au crescut, iar acest lucru este resimțit și de unii credincioși. Comparativ cu anul trecut, sunt nevoiți plătească cu aproximativ 1 leu mai mult la mai toate produsele, spun o parte dintre constănțeni. Comercianții au însă și o explicație. Facturile mari la apă și energie i-au silit să mărească tarifele.
Forfotă mare în magazinele alimentare și în piețe. Constănțenii fac ultimele pregătiri pentru masa de Crăciun
Este forfotă mare în magazinele alimentare. Constănțenii fac ultimele pregătiri pentru ca masa de Crăciun să fie și anul acesta bogată. Deși lista nu este foarte lungă, pentru că majoritatea alimentelor au fost deja cumpărate, în centrele comerciale a fost aglomerat. Oamenii sunt dispuși să cheltuie între 200 și chiar 1.000 de lei. Alții nu și-au fixat un buget însă, de un lucru sunt siguri, de pe masă nu trebuie să lipsească nimic.