Rezultate pentru eticheta "pictat"
Continuă lucrările de reabilitare a Mormântului Pictat Hypogeu din Constanța. Mihai Lupu: „Va deveni un punct de atracție turistic”
Continuă lucrările pentru punerea în valoare a Mormântului Hypogeu, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din Constanța. Specialiștii spun că acestea avansează în ritm susținut și că în curând mormântul va fi consolidat, urmând ca apoi să fie realizată și instalația electrică.
Au început lucrările de reabilitare a Mormântului Pictat Hypogeu din Constanța: „Se va construi o sală a mormântului care se va putea vizita, va fi deschisă publicului larg”
Cavoul antic, unic în Dobrogea, ar putea intra în circuitul turistic al orașului Constanța. Este vorba de „Mormântul Pictat Hypogeu”. Lucrările de restaurare au fost deja demarate. Au fost turnați primii metri cubi de beton. Cripta a fost descoperită de către cercetători în anul 1988, însă mormântul datează încă din secolul IV, fiind un loc încărcat de istorie. Proiectul de restaurare ar trebui să fie gata la finalul anului 2023, iar valoarea lui se ridică la 4,4 milioane de lei.
Atmosferă de poveste în curtea Grădiniței nr. 6 din Constanța. Micuții au sărbătorit toamna: au sculptat dovleci, au pictat și au avut parte de un foc de tabără
Decor de poveste, pictură, flori, legume de sezon, haine tradiționale și un foc de tabără. Așa au marcat anotimpul toamna prichindeii de la Grădinița nr. 6 din Constanța. Alături de părinți și de educatoare, cei mici au sculptat în dovleci, au cântat și au realizat sticluțe cu sporul casei. A fost o acțiune interactivă în cadrul proiectului „Oglinzile copilăriei”.
Pasajul pietonal de la Gară are de astăzi un nou aspect. Toți cei care vor trece pe aici se vor bucura de multă culoare și veselie. Totul a fost posibil grație unor tineri pasionaţi de artă, care au vrut să își aducă în acest fel contribuția la înfrumusețarea oraşului de la malul mării. Elevii de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța au continuat munca pe care au făcut-o artiștii din Bacău atunci când au pictat cealaltă parte a pasajului.
Marea, pictată pe frânturi de sticlă, pe faleza Cazinoului: răsăritul și apusul prin viață în picturile lui Petrică Hîrțescu
Cu degetul și multă imaginație. Așa își așterne Petrică Hîrțescu emoțiile pe bucata de sticlă. Artistul plastic îi așteaptă pe iubitorii de frumos pe faleza Cazinoului, acolo unde își așază în fiecare zi atelierul improvizat. Fiecare tablou are povestea lui, iar pescărușii, lait-motivul operelor sale dau viață picturilor.