dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "petrecere"

Distracția de Revelion de anul acesta nu a egalat petrecerile de dinainte de pandemie. Cel puțin nu pe litoral și în Delta Dunării. Turiștii nu s-au înghesuit să vină la mare la trecerea dintre ani și au ales să stea acasă, să petreacă la prieteni sau să se cazeze la pensiuni mai ferite de ochii lumii și de valul patru. Operatorii din turismul românesc au tras linie după revelion și au constatat că încasările au fost aproape la jumătate față de 2019.

Ținute elegante, bijuterii strălucitoare și coafuri elaborate - sunt ingredientele cheie pentru noaptea de Anul Nou. Anul acesta vom putea petrece ca în anii precedenți, iar doamnele și domnișoarele au avut grijă să se pregătească cum se cuvine pentru noaptea dintre ani. Saloanele de înfrumusețare au listele de programări pline.

Petrecerea dintre ani se apropie cu pași repezi, iar în bucătăriile restaurantelor a început deja să se simtă mirosul bucatelor și al mirodeniilor. Deși carnea de porc de află pe primul loc în clasamentul preferințelor românilor, aceștia pot încerca și alte preparate mai sofisticate. De pildă, pentru cei care vor să simtă gustul rețetelor mediteraneene pot opta pentru fructe de mare în sos roșu ori pește cu legume în vin alb. Important este să mâncăm câte puțin din toate pentru a nu încheia petrecerea la spital.

Petrecerea dintre ani se apropie şi cei care nu şi-au făcut încă planuri pot rezerva acum o cameră cu vedere la mare. Hotelierii de pe litoral au pus la bătaie ce au mai bun pentru Revelion: meniuri sofisticate, reduceri substanţiale la cazare şi seri speciale pentru cei mici. Mai mult, cei care ajung la mare de anul nou se pot relaxa la SPA.

Distracție fără restricții în seara de Crăciun cu mâncare de tot felul. Așa își așteaptă patronii de restaurante clienții să petreacă seara de Ajun. De la preparate tradiționale, până la specialități din pește, ori de la limonadă la cel mai sofisticat cocktail. Oamenii au de unde alege, iar spre final, pentru ca seara să fie completă, aceștia vor primi și ceva dulce din partea casei.

Restaurantele și hotelurile de pe litoral se bucură de relaxarea măsurilor, așa că au organizat petreceri de Revelion care mai de care mai fastuoase. De la cine festive, până la recitaluri de pian și focuri de artificii, aceste momente speciale au fost atent alese pentru ca oaspeții să aibă parte de clipe de neuitat. Pentru a sărbători cum se cuvine noaptea dintre ani, doritorii vor scoate din buzunar câteva sute de lei.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233