Rezultate pentru eticheta "pescar"
Pescarii de la Marea Neagră, afectați de războiul de la graniță. Disperați, cer un sprijin din partea Guvernului: „Ne-au promis că ne vor acorda un ajutor”
Războiul de la graniță le aduce falimentul pescarilor de la Marea Neagră și asta pentru că, spun ei, nu mai pot pescui pe timpul nopții, dar și pentru că viața le este pusă în pericol din cauza minelor marine apărute în ultima vreme în mare în urma conflictului armat. Capturile sunt de asemenea din ce în ce mai mici, motiv pentru care își doresc să primească un sprijin din partea Guvernului.
Cherhanalele de pe litoral, pline după Paște. ''Lumea doreşte ceva mai uşor, un borş pescăresc, un peşte la plită''
Paştele petrecut pe litoral nu ar avea niciun farmec fără o masă de peşte sau de fructe de mare. La cherhanalele de pe litoral a fost o zi aglomerată. Turiştii fie şi-au făcut rezervări din timp pentru o masă, fie au aşteptat să se elibereze una. Iar că românii se dau în vânt după pește nu mai este de mult un secret. Nu se dau la o parte când vine vorba de un borş pescăresc sau un calcan bine prăjit şi rumenti în ulei încins.
Tarabe părăsite, magazine cu lacătul pe ușă și pustiu. Așa arată în prezent Piața Pescăruș, din cartierul Faleză Nord: ''Era foarte frumoasă, îngrijită''
Tarabe părăsite, magazine cu lacătul pe ușă și mai nimeni în jur. Așa arată în prezent Piața Pescăruș din cartierul Faleză Nord. Deși existau promisiuni încă de pe vremea fostei conduceri că piața va fi reabilitată, nici până acum nu s-a schimbat nimic. Puținii comercianți care au mai rămas aici sunt sceptici și spun că în fiecare zi tot mai puțini oameni le calcă pragul. De cealaltă parte, reprezentanții Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat susțin că a fost abia semnat contractul de proiectare.
„Nu avem condiții. Stai în ploaie, stai în frig”. Unii instructori auto din Constanța sunt nemulțumiți de parcarea de unde pleacă viitorii șoferi pentru a susține proba practică
„Condiții inumane” în parcarea de unde pleacă viitorii șoferi pentru a susține proba practică. Este părerea celor mai mulți instructori auto. Mai grav este că atunci când vine vorba de amenajarea zonei, „mingea” este pasată de la unul la altul. Instructorii spun că au trimis mai multe solicitări către primărie să vină să le facă un adăpost, pe când reprezentanții municipalității susțin că nu primit niciun document în acest sens. Așa că, până când se va găsi o soluție, cursanții, dar și examinatorii vor fi nevoiți să-și aștepte rândul la examenul auto, în vânt, soare, frig, ninsoare sau ploaie.
Plasele pescărești, pericol pentru mare. Pentru a trage un semnal de alarmă, specialiștii au organizat o expoziție în curtea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța
Peste o jumătate de tonă de plase de pescuit au fost scoase din mare în această lună. Acestea au fost găsite în Marea Neagră sunt un pericol pentru ecosistemul marin. Cele mai multe se află în apă de ani de zile și nimeni nu le-a adunat de acolo. Așa că, zilele acestea, mai mulți voluntari și biologi au ieșit în larg pentru a face curățenie. Ba mai mult, pentru a trage un semnal de alarmă, specialiștii au organizat o expoziție în curtea Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța.
Căminele studențești din Constanța și-au deschis porțile. Unii studenți își aduc de acasă frigidere, cuptoare cu microunde sau plite electrice: „Ca să trăiești decent trebuie să-ți faci tu camera”
Căminele studențești din municipiul Constanța și-au deschis porțile. Însă, condițiile nu sunt tocmai cele mai bune. O parte dintre părinții care au venit astăzi cu copii lor susțin că unele camere au nevoie de îmbunătățiri. „O să venim să dăm cu var, ca într-o casă nouă”, au afirmat aceștia. Ba mai mult, în nicio încăpere nu există frigider și nici televizor. Așa că studenții vor fi nevoiți să le aducă de acasă sau să-și cumpere unele noi.