dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "pensionari"

Câteva zeci de lei – atât scot oamenii din buzunar în fiecare lună pentru achiziționarea materialelor sanitare. Este o cheltuială în plus cu care ne-am obișnuit în ultimii doi ani de zile. Reprezentanții farmaciilor spun că cererea s-a mărit considerabil odată cu valul cinci al pandemiei, iar vânzările la măștile de tip FFP2 s-au dublat.

A fost din nou protest astăzi în fața Parlamentului din București. Preț de câteva ore, sute de angajați din poliție, penitenciare dar și reprezentanți ai pensionarilor militari și-au strigat nemulțumirile. La manifestație au participat sindicaliști din mai multe județe ale țării, inclusiv din Constanța. Oamenii au venit cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum „Noi M.A.I Contăm?”, „Respectați Legea” şi „Armata nu apără un partid, apără o țară”. Aceștia au mai spus că nu vor majorări salariale, ci vor să se respecte legea.

Vârstnicii cu pensii sub 1.600 de lei ar putea beneficia de un ajutor suplimentar pentru a-și plăti utilitățile. Însă, doar pentru o singură lună, în ianuarie 2022. Concret, pensionarii ar putea primi un plus de până la 1.200 de lei. Momentan, proiectul de act normativ care stabilește acest ajutor trebuie să primească toate avizele, apoi va fi supus la vot în ședința de Guvern. Totuși, constănțenii și-ar dori ca toate pensiile să se mărească, mai ales acum când prețurile sunt într-o continuă creștere.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233