Rezultate pentru eticheta "pavilion"
Fericire pe chipul copiilor ucraineni. Micuții care au ajuns la Pavilionul Expozițional au primit ouă de ciocolată: „Sper să fie ultimul Paște pe care nu îl sărbătorim acasă”
Pasca, ouăle vopsite, dar și luarea luminii sfinte în noaptea de Înviere sunt tradiții pe care le respectă și vecinii noștri de peste graniță. Pentru ucrainenii veniți în România va fi prima sărbătoare departe de familie, însă cei mai mulți dintre ei vor încerca să păstreze obiceiurile cu care au crescut. Deși au trecut prin momente grele în ultima perioadă, Învierea Domnului trebuie sărbătorită cum se cuvine, spun aceștia.
Imaginile neputinţei, la Pavilionul Expoziţional. Zeci de mame cu copii în braţe stau la coadă pentru mâncare, dar hrana este din ce în ce mai puţină
La coadă la alimente. Așa stau în fiecare zi sute de refugiați care vin la Pavilionul Expozițional din Constanța. Alimentele donate sunt puține iar dispar de pe masă într-o clipă. Voluntarii încearcă în fiecare zi să le împartă astfel încât să ajungă la toată lumea. Acum, micul „supermarket” a rămas din nou fără produse. Lada frigorifică este iar goală, produsele de igienă s-au terminat iar cele pentru copii și bebeluși sunt din ce în ce mai puține.
Olia încearcă să-şi găsească liniştea, la Constanţa. Tânăra a venit după mâncare la Pavilion, dar nu a avut ce să ia pentru copilaşii ei: ''În fiecare secundă mă tem și mă rog''
Războiul dintre Rusia și Ucraina a făcut sute de mii de victime. Printre ele se numără și Olia. O tânără mămică care a fugit din calea bombardamentelor cu doi copii și cu doar câteva haine într-un bagaj. A venit în România pentru că știa că aici va găsi liniștea. Își dorește însă ca totul să se termine curând și să se întoarcă acasă la soțul ei.
Irina visează la momentul în care se va putea întoarce în Ucraina la familie, alături de cele două fetițe ale sale: „Vrem să ne întoarcem acasă dar nu putem încă”
Irina este și ea o victimă a conflictului dintre Rusia și Ucraina. Este tânără, are două fetițe și a trebuit să fugă din calea războiului pentru a se proteja pe ea și pe copile. Drumul spre România, care i-a devenit acum a doua casă, n-a fost nici el unul ușor. De când și-a părăsit țara natală, se gândește doar la soțul ei și la restul familiei care a rămas acolo. Zi de zi se roagă pentru siguranța lor și încă speră ca războiul să fie doar un vis urât din care să se trezească cât mai repede.
Imaginea neputinței la Pavilionul Expozițional: doi copilași au plecat dezamăgiți când au văzut că frigiderul de mezeluri este gol. E nevoie de alimente!
Mese goale și oameni care se uită lung – așa se descrie situația de astăzi de la Pavilionul Expozițional din Constanța. Micul „supermarket” amenajat aici pentru ucraineni a rămas fără produse. Miercuri dimineață, cei care au trecut pragul centrului nu au avut ce să ia. S-au plimbat, au așteptat și au sperat că se vor întoarce acasă cu alimente. Au avut noroc datorită unor oameni cu inimă mare, iar noul transport cu mâncare a fost împărțit cu grijă.
Aliona a venit la Pavilionul Expoziţional pentru a lua hăinuţe pentru fetiţele ei. Bunătatea constănţenilor a copleşit-o: ''S-a întâmplat de câteva ori când eram la supermarket să îmi dea bani''
A trecut mai bine de o lună de când a început calvarul pentru vecinii de peste graniță. Ucrainenii care au fugit din calea războiului și care au găsit adăpost la Constanța, încearcă să se acomodeze. Vin la Pavilionul Expozițional să se aprovizioneze cu haine și alimente. Tot aici am întâlnit-o pe Aliona, o femeie de 34 de ani care în ultima perioadă a ținut loc și de mamă, și de tată.
Impresionată până la lacrimi de români. Iulia a lăsat totul în urmă și a venit cu cele trei fete la Constanța: „Oamenii de aici sunt absolut minunați”
Cu ochii în lacrimi, Iulia este recunoscătoare tuturor românilor. Nu a apucat să ia cu ea absolut nimic în bagaje. A venit în România doar cu hainele de pe ea. A fugit din Ucraina alături de cele trei fete ale sale pentru care ne-a spus că ar face orice doar pentru a le ști în siguranță. Este în Constanța de câteva săptămâni și a rămas profund impresionată de cum a fost primită de oameni.
Cu sufletul și cu gândul acasă. Victoria visează la clipa în care se va reîntâlni cu soțul și părinții săi: „Mi-a spus să plec, să merg într-un loc în care să fiu în siguranță”
Victoria este o tânără din Ucraina proaspăt căsătorită. După nuntă, aceasta își dorea să-și clădească un viitor și să aibă un copil. Visul însă i-a fost spulberat. A fugit din calea războiului și a venit în România împreună cu prietena sa. Soțul ei a rămas însă pe frontul de luptă pentru a-și apăra țara.