dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "patrimoniu"

Constanța, promovată la Târgul de Turism din Londra. Atracțiile turistice, bogăția gastronomică și viticolă a regiunii noastre vor fi prezentate pe parcursul celor trei zile. De la eveniment nu lipsesc nici bucatele tradiționale, înnobilate de savoarea vinurilor produse în cramele din Dobrogea. Printre oaspeții de seamă care au vizitat standul județului nostru s-a aflat și ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

De la fotografii aeriene, cu lumini artificiale sau tehnice, și până la profesionalism și pasiune. Asta reprezintă „Vestigii”, expoziția fotografului Mircea Stoian. Acesta ne invită astfel să pornim într-o călătorie virtuală prin Dobrogea. Vernisajul cuprinde 30 de fotografii și sunt expuse până la finalul lunii. Accesul publicului este gratuit.

Constanța îşi recuperează încă o clădire veche de patrimoniu. Templul Israelit, înalt de 13 metri şi vechi de peste un secol, intră în sfârşit în reabilitare! Marea Sinagogă a evreilor de la malul mării, de-o vârstă cu Cazinoul, va fi readusă la viaţă, într-un proiect de reconstrucţie de 1,5 milioane de euro. Autoritățile au semnat contractul pentru executarea lucrărilor, iar la finalizarea lor, clădirea ar putea fi inclusă pe lista Monumentelor Istorice.

Un bilet scris în limba germană de un deţinut politic care a lucrat în anii 1950 la renovarea Cazinoului din Constanţa a fost găsit în zidurile acestuia, după peste 70 de ani, de restauratorii clădirii monument istoric. Descoperirea a fost anunţată de şeful de şantier care a dus scrisoarea la Muzeul Național de Istorie și Arheologie. Acolo a fost supusă unor proceduri de conservare şi va expusă publicului zilele următoare.

Clădirile din Zona Peninsulară a Constanței ar urma să aibă un nou set de reguli. Scopul este acela de a nu se pierde istoria caselor vechi și de a înfrumuseța zona pentru a îi crește potențialul turistic. Printre reguli se numără interzicerea modificării fațadelor clădirilor. Mulți constănțeni văd cu ochii buni ideea acestui regulament și speră ca unele imobile să fie reabilitate pentru că acum sunt o ruină.

Traseul parcurs de autoritățile române care s-au instalat în Constanța în urmă cu 143 de ani, după Unirea Dobrogei cu România a fost astăzi refăcut în zona Peninsulară. În spatele fiecărei clădiri administrative în care aceștia și-au desfășurat activitatea din anul 1878 există câte o poveste istorică. Primul Palat Comunal s-a aflat unde acum este Muzeul de Artă Populară, iar prima biserică creștin ortodoxă a fost cea construită de comunitatea elenă. Din dispozitia primului prefect, la 12 decembrie 1878 a fost constituit și primul consiliu al orașului, iar primul primar a fost Ion Bănescu.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233