dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "pasare"

Pasarela din stațiunea Mamaia nu o să își primească turiștii nici în acest sezon estival, deoarece aceasta rămâne închisă. O mare parte din construcție a fost înlăturată după ce au fost realizate lucrările de înnisipare. Acum, însă, municipalitatea vrea să o reabiliteze, dar spune că procesul este unul de durată și lucrările nu vor începe înainte de sezonul estival. Așa se face că turiștii care vor ajunge pe litoral în această vară nu se vor putea plimba pe pasarelă, cum o făceau cândva.

Noua pasarelă care va lega Poarta 6 și Km 4-5 va fi construită, dar... la anul. Studiul de Fezabilitate este gata, însă proiectul a fost momentan sistat. Și asta pentru că unul dintre pilonii fundației se află deasupra unei conducte. Așa că, locuitorii celor două cartiere vor mai avea de așteptat până când vor începe lucrările. Au totuși o variantă. Există o pasarelă, dar mulți se plâng că fie au prea multe trepte de urcat, fie că „pierd prea mult timp”. Motiv pentru care o parte dintre ei preferă să treacă dintr-o parte în alta, direct pe căile de cale ferată.

Pasarela pietonală din stațiunea Mamaia ar putea să redevină un punct de atracție în sezonul estival și nu numai. Municipalitatea spune că a fost făcută o expertiză în urma căreia s-a stabilit faptul că locul nu reprezintă un pericol. Rămâne însă de văzut când vor începe lucrările de reabilitare și dacă în următorul sezon estival va fi sau nu deschisă publicului.

Există pasarele pietonale în municipiul Constanța, puține ce-i drept. Însă, nici măcar acestea nu sunt folosite pe deplin. Mulți constănțeni aleg să își pună viața în pericol și traversează prin loc nepermis șinele de cale ferată. Motivele invocate de aceștia sunt multe, în principal graba ori faptul că le este greu să urce treptele. De asemenea, în cartierul Poarta 6, ar urma să fie construită o nouă pasarelă pietonală. Dar nu se știe exact când va fi gata pentru că momentan proiectul se află în faza studiului de fezabilitate.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233