Rezultate pentru eticheta "parade"
Ziua Eroilor, sărbătorită la Constanța: parade militare, slujbă religioasă și depuneri de coroane, la Monumentul Eroilor
Ziua Eroilor a fost celebrată astăzi la Constanța la Monumentul Eroilor de la Cimitirul Central. Militari ai Forțelor Navale, asociații reprezentative și autorități locale, au fost prezenți astăzi la ceremonia dedicată celor căzuți la datorie pe câmpul de luptă. Au avut loc parade militare, s-a intonat imnul național al României, s-au ținut discursuri, o slujbă religioasă și s-au depus coroane de flori.
În ziua paradei militare din Rusia, Forţele pentru Operaţii Speciale din NATO au desfăşurat un exerciţiu militar de amploare în Marea Neagră
O navă suspectă a fost văzută în timp ce patrula în zona platformelor de gaze și petrol ale României. Se pare că aceasta efectua patrule pentru a întrerupe liniile de comunicații și aprovizionare între platformă și terminalul petrolier sau pentru a bloca intrarea în Portul Mangalia. De asemenea, la bord au fost observate mai multe persoane îmbrăcate în uniforme și care aveau arme de calibru ușor. Totul a făcut parte dintr-un scenariu din cadrul unui exercițiu militar care a avut loc astăzi pe Marea Neagră. Scafandrii de lupta din Operațiunile Speciale s-au antrenta cu colegii lor americani din trupele Navy Seal.