Rezultate pentru eticheta "ovidius"
Investiții majore la Universitatea „Ovidius” din Constanța: „Avem în perspectivă proiecte care valorează mai mult de 10 milioane de euro”

Se fac investiții majore la Universitatea „Ovidius”. Conducerea instituției de învățământ superior are în plan proiecte care valorează mai mult de 10 milioane de euro. Printre acestea se numără și amenajarea unui nou spațiu de recreere pentru studenți. De asemenea, rectorul Universității „Ovidius” a anunțat că cel mai modern centru de învățământ medical este gata.
Forfotă la căminul studențesc al Universității „Ovidius” Constanța. Studenții și-au luat astăzi în primire camerele: ''Sunt foarte recunoscător că am obținut și ce am dorit''

Căminele studențești și-au deschis ușile. Studenții și-au luat astăzi în primire camerele care le vor fi casă pentru noul an universitar. Cu bagajele în mână, cei din anul I au pășit entuziasmați că vor experimenta viața de cămin. O mare parte dintre tineri au venit de acasă cu obiecte de uz caznic, pilote, chiar și electrocasnice. Alături de ei au fost și părinții, care au ajutat la organizarea camerei. Studenții au la dispoziție câteva zile să se acomodeze cu noii colegi de cameră, iar de săptămâna viitoare, vor începe orele.
Viitorii studenți, în febra admiterii. Tinerii care și-au depus dosarele în prima sesiune de admitere la facultățile din cadrul Universității Ovidius s-au prezentat pentru a se înmatricula

Peste cinci mii de locuri pentru licență și aproape trei mii de locuri pentru master s-au scos la concurs anul acesta, la Universitatea Ovidius din Constanța. Înscrierea a avut loc exclusiv online, iar înmatriculările se desfășoară fizic. La 11 facultăți admiterea se face pe baza mediei de la Bacalaureat și a unui eseu motivațional, pe când la cele cu profil medical se dă un examen scris, în format fizic. În schimb, Facultatea de Arte, cât și Facultatea de Educație Fizică și Sport își aleg viitori studenți în urma unor probe vocaționale și practice.