dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "operatori"

Dezamăgire pentru unii operatori economici de pe litoral. Weekendul prelungit de Rusalii nu a fost atât de prosper pe cât se așteptau afaceriștii. Din cauza vremii nefavorabile, multe dintre rezervări au fost anulate, iar gradul de ocupare a fost mai mic chiar și cu 40% comparativ cu anul trecut.

După o pauză de aproximativ doi ani cauzată de pandemie, Bursa generală a locurilor de muncă a fost organizată din nou astăzi la nivelul întregii ţări. La Constanța, 45 de operatori economici și-au prezentat oferta de angajare, care a însumat nu mai puțin de 1.600 de locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea sunt în domeniul turismului.

Doar două săptămâni ne mai despart de deschiderea oficială a sezonului estival din acest an, însă cei mai mulți dintre operatorii economici sunt încă departe de a-și primii oaspeții la capacitate maxima. Și asta pentru că nu au angajați. Deși posturi există, iar salariile sunt atractive, forța de muncă aproape lipsește, susțin agenții economici. Una dintre cauze, adaugă ei, ar fi faptul că cei mai mulți dintre candidații la o meserie în industria HoReCa sunt nepregătiți și renunță înainte de finalul sezonului.

Căsuțele și spațiile comerciale din Satul de Vacanță s-ar putea să nu mai funcționeze vara aceasta. Operatorii economici au fost înștiințați de către Primăria Constanța că nu mai primesc autorizație de funcționare pentru terase. Motivul? Nu au titluri de proprietate pe terenuri. Mai mult decât atât, pentru a-și desfășura activitatea, ar trebui să plătească o taxă specială.

Operatorii economici de pe strada Ștefan cel Mare se tem de faliment. Comercianții susțin că vânzările le-au scăzut chiar și cu 90%, iar dacă situația nu se va îmbunătăți vor fi nevoiți să-și pună lacătul pe afacere. Clădirile abandonate și vitrinele deteriorate fac și ele parte din imaginea dezolantă a străzii pietonale. Mai mult, în aceeași zonă se și lucrează. Lucru care îi nemulțumește pe unii constănțeni. Întreaga stradă face parte dintr-un amplu proiect de modernizare și reabilitare iar potrivit municipalității lucrările se vor finaliza la sfârșitul acestui an.

Unde facem sărbătorile anul acesta? Este întrebarea de pe buzele multor constănțeni. Cei care nu vor să petreacă acasă Crăciunul, și-au făcut rezervări pentru o vacanță. Majoritatea a ales stațiunile montane, iar Valea Prahovei este din nou destinația preferată. Turiști vor fi și în străinătate, dar și pe litoralul românesc. Cât despre pachetele pe care le-au pregătit operatorii din turism, acestea includ masă festivă, colinde, dar și alte surprize.

Locuitorii din zona peninsulară, precum și agenții economici care au afaceri aici sunt în continuare nemulțumiți și cer suspendarea regulamentului. Mai mult, aceștia susțin că intervalul orar pentru aprovizionare este unul aberant. Și asta pentru că, nici ei, și nici firmele care le aduc marfă nu au program de noapte. De asemenea, riveranii spun că li se pare inuman, având în vedere că plătesc atâtea taxe, să-și parcheze mașina în altă parte și nu dreptului blocului așa cum o făceau până acum. Astăzi, edilul orașului și consilierii locali au avut o întâlnire și urmează să fie găsite și soluții.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233